1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:48
No menu items!

Ministrul Ioan Rus trimite Corpul de Control la TAROM. Piloții suspendă grevă spontană

spot_img

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus trimite Corpul de Control la TAROM, după ce sindicatele i-au semnalat o serie de nereguli ale managementului companiei.

Ioan_Rus_SZ

Negocierile dintre conducerea TAROM și sindicate nu s-au încheiat, dar reprezentanții piloților i-au promis ministrului, în cadrul întâlnirii de marți, că vor respecta orarul de zbor până săptămâna viitoare, când a fost stabilită o nouă rundă de negocieri.

Până la începutul săptămânii viitoare, o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, de la sindicate dar și din companie va găsi cele mai bune soluții pentru delocarea situației, soluții ce vor fi prezentate ministrului Ioan Rus. Ministrul a chemat, marți, la discuții reprezentanții companiei dar și sindicatele, care cer majorări pentru piloții TAROM. Managerul companiei, Christian Heinzmann nu a putut fi prezent la discuții deoarece s-a internat în spital.

Ioan Rus le-a cerut celor două părți implicate să urgenteze procedura de negociere, astfel încât pasagerii să nu aibă de suferit. Ministrul a mai subliniat că se pot găsi soluții într-un cadru instituțional adecvat, nu de pe poziții de forță.

Greva spontană a piloților de la TAROM s-a declanșat duminică și a continuat luni, în total fiind 12 curse întârziate și două zboruri anulate. De asemenea, în cursul zilei de luni, șapte zboruri ale companiei au fost anulate. Piloții care nu s-au prezentat la serviciu au invocat motive medicale, deoarece statutul lor le interzice să facă grevă spontană. Conducerea TAROM le-a cerut, ca până la sfârșitul acestei săptămâni, să aducă actele medicale doveditoare pentru strea de incapacitate de zbor.

M.N.