-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:55
No menu items!

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, trimite DSP-urile în spitale, să verifice cifrele raportate

spot_img

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a solicitat reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să facă verificări în spitalele de la nivelul fiecărui judeţ. ”Nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale astfel încât tot ce raportaţi să fie real”, le-a transmis ministrul într-o videoconferință.

Cseke Attila le-a cerut directorilor direcţiilor de sănătate publică să acţioneze cu responsabilitate în această perioadă.
 
“Mesajul meu către dumneavoastră vreau să fie clar. În pandemie trebuie acţionat, mai mult ca oricând, cu responsabilitate şi solidaritate. Nu vreau ca pacienţii dintr-un judeţ să fie refuzaţi şi să nu fie trataţi în alt judeţ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale astfel încât tot ce raportaţi să fie real” , a declarat ministrul interimar Cseke Attila în prima videoconferinţă cu direcţiile de sănătate publică. 
 
În perioada următoare, direcţiile de sănătate publică vor trece la creşterea numărului de paturi funcţionale în secţiile de terapie intensivă ale unităţilor sanitare, conform planurilor de rezilienţă. De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii le-a solicitat să identifice personalul medical care să deservească aceste paturi suplimentare pentru ca să fie transferat de către reprezentaţii DSU. 
 
Emanuel Stan