-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:49
No menu items!

Ministrul german al educaţiei suspectat de plagiat

spot_img

 

anette-schavan plagiat

Annette Schavan, ministrul german al educaţiei, a fost acuzată de plagiat de către profesorul Stefan Rohrbacher, expert la Universitatea Düsseldorf, precizează Spiegel Online. Doamna ministru şi-a susţinut teza de doctorat în 1990, la Facultatea de Filosofie, având ca subiect “Personalitatea şi conştiinţa’”.

Profesorul Stefan Rohrbacher este specialist în studii iudaice şi președintele comisiei de verificare a tezelor de doctorat, care se va reuni în 17 octombrie, într-o ședință care va avea ca subiect de dezbatere teza de doctorat a ministrului german al educației.

Comisia, prezidată de Stefan Rohrbacher, este alcătuită din trei profesori, doi cercetători ştiinţifici de la Universitatea Düsseldorf, dar şi un delegat al studenţilor. Membrii comisiei vor face o recomandare facultăţii, care va lua hotărârea definitorie privind gradul ştiinţific al doamnei ministru.

Universitatea Düsseldorf s-a sesizat cu privire la autenticitatea tezei de doctorat a ministrului educației, după ce, la începutul anului 2012, un blogger anonim, care se identificase cu numele Robert Schmidt, a postat pe un site specializat o listă cu fragmentele textelor transcrise din alte lucrări, fără ghilimele, de doamna ministru, el descoperind urme de plagiat în 92 de pagini din cele 326 ale tezei.