3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 1:06
No menu items!

Ministrul georgian de externe: Suntem pregătiţi să facem faţă presiunilor Rusiei

spot_img

Maia_Panjikidze

Ministrul georgian de externe, Maia Pandjikidze, a declarat, luni, la Bucureşti, că Georgia se află sub presiune din partea Rusiei încă de la obţinerea independenţei, astfel că este pregătită să facă faţă unor noi provocări ale Moscovei după parafarea Acordului de Asociere cu UE, la Vilnius.

„Din nefericire sau din fericire – nu ştiu exact – Rusia a folosit deja toate instrumentele pentru a pune presiune asupra Georgiei. Suntem sub presiune încă de la obţinerea independenţei şi, când 20% din teritoriul nostru este ocupat de Rusia, iar două regiuni ale Georgiei sunt recunoscute ca state independente (de către Moscova – n.r.) nu poţi crea mai multă presiune asupra unei alte ţări”, a precizat Maia Pandjikidze, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu ministrul român de externe, Titus Corlățean.

Ministrul georgian de externe a mai precizat că Georgia nu este atât de dependentă de gazul rusesc aşa cum sunt alte ţări din regiune sau din Parteneriatul Estic, iar schimburile economice cu Rusia nu sunt „atât de ridicate”. „Am reintrat, recent, pe piaţa rusească cu produsele noastre agricole, dar cantitatea acestor produse pentru economia noastră nu este atât de mare, deci putem supravieţui, din nou, fără piaţa rusească, aşa cum am făcut acum câţiva ani, în 2007, când a fost primul embargo asupra vinului şi apei minerale”, a mai spus ministrul georgian.

În opinia sa, chiar dacă Rusia a folosit toate instrumentele de presiune, „unele provocări sunt încă posibile”, precum „intensificarea instalării de sârmă ghimpată şi garduri de-a lungul liniei de ocupaţie”. Politica noastră constă în a fi „calmi pentru a nu permite Rusiei să ne provoace, astfel încât să se escaladeze situaţia”, a mai spus Maia Pandjikidze.

Totodată, ministrul georgian şi-a exprimat speranţa că Tbilisi va fi sprijinit de partenerii europeni.

Ministrul de externe al Georgiei, Maia Pandjikidze, efectuează, luni, o vizită oficială în România, la invitaţia omologului Titus Corlăţean. Discuţiile cu ministrul Titus Corlăţean au vizat stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale, agenda contactelor politice şi a celor de lucru, precum şi proiectele de interes regional în sectoarele energie şi transporturi.

În același timp, cei doi oficiali au abordat situaţia procesului de integrare euro-atlantică a Georgiei, după parafarea Acordului de Asociere cu UE.

R.D.