-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:56
No menu items!

Ministrul Gabriel Oprea a trimis elicopterele MAI pentru salvarea sinistraților din Gorj și Vâlcea

spot_img

În localitățile Brezoi și Vaideeni (județul Vâlcea), dar și în Novaci (județul Gorj), oamenii s-au refugiat în podurile și pe acoperișurile caselor pentru a nu fi înghițiți de ape

Oprea_MAI_SZ

Trei elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost trimise, marți, din ordinul vicepremierului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, să intervină pentru salvarea sinistraților din localitățile Novaci (județul Gorj) și Vaideeni și Brezoi (județul Vâlcea), puternic afectate de inundațiile din ultimele ore. În aceste zone, oamenii s-au refugiat în podurile și pe acoperișurile caselor din calea puhoaielor.

De altfel, marți, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a convocat la sediul Guvernului o ședință extraordinară a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Tema întâlnirii a constituit-o analiza situației privind asigurarea navigabilității în condiții de siguranță pe fluviul Dunărea între kilometrul 610 și kilometrul 375 – amonte de portul Somivit – aval port Silistra.

Potrivit reprezentanților MAI, reuniunea a fost solicitată de Ministerul Transporturilor, în condițiile apariției unor riscuri majore pentru securitatea transporturilor navale, respectiv, blocarea navigației pe Dunăre și, implicit, afectarea asigurării aprovizionării populației și a agenților economici.

Ținând seama și de acordul părții bulgare pentru intervenția părții române în vederea asigurării măsurilor de întreținere și îmbunătățire a șenalului navigabil, Comitetul National pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o Hotărâre prin care Administrația Fluvială a Dunării de Jos va întreprinde, în regim de urgență, lucrările necesare în vederea asigurării condițiilor minime de navigație pe Dunăre, pe sectorul comun româno-bulgar, cuprins între kilometrul 875,5 și kilometrul 375, conform recomandărilor Comisiei Dunării.

Totodată, pentru realizarea tuturor lucrărilor care se impun, Ministerul Transporturilor va întreprinde demersurile necesare pentru înscrierea în bugetul de stat pe anul 2015 a sumelor necesare.

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va sta la baza actelor normative subsecvente pentru punerea în practică a deciziilor luate, mai arată oficialii MAI.

R.D.