6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:54
No menu items!

Ministrul Educației nu susține obligativitatea vaccinarii:” Nu cred că este normal să impunem această condiţie”

spot_img

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, duminică, că în locul obligativităţii imunizării, preferă organizarea de centre şi promovarea importanţei şi necesităţii vaccinării.

„Universităţile au înregistrat un procent de vaccinare peste media, deja, cea mai ridicată a sistemului de învăţământ, 60% din personalul didactic auxiliar, didactic neauxiliar şi nedidactic vaccinat. Preferăm să organizăm centre de vaccinare şi să promovăm importanţa şi necesitatea vaccinării în raport cu obligativitatea vaccinării. Nu cred că este normal să impunem această condiţie, începând cu elevii şi studenţii. Avem alte persoane, angajaţi din sistemul de învăţământ, din sistemul de sănătate, care trebuie să se vaccineze pentru a da un exemplu elevilor şi studenţilor”, a afirmat Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă, organizată cu prilejul examenului de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Rectorul UMF, Viorel Jinga, a precizat că la această universitate 89% dintre studenţi sunt vaccinaţi.

El a amintit că, potrivit celei mai recente decizii a Senatului universităţii, cursurile se vor desfăşura din toamnă cu prezenţă fizică, faţă în faţă.

„Evident, dacă apar alte modificări epidemiologice, vom lua, la momentul respectiv, o altă decizie, dacă va fi cazul. În general, la Consiliul Naţional al Rectorilor s-a mers pe ideea ca toate universităţile să încerce cât mai mult să îşi desfăşoare activitatea cu prezenţă fizică a studenţilor, începând cu 1 octombrie sau cu data la care începe anul universitar în universitatea respectivă”, a explicat Viorel Jinga.

                                                                                                                    Adina Silav