4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:05
No menu items!

Ministrul Educației anunță pe Facebook ce se va întâmpla cu examenele din vara aceasta

spot_img

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunțat pe Facebook că „în scurt timp”, ministerul va transmite ce se va întâmpla cu examenele naţionale, când vor putea fi reluate cursurile şi care vor fi deciziile cu privire la susţinerea examenelor pentru gradele didactice.

Ministrul mai spune că în spaţiul public circulă tot felul de ştiri false,  astfel că face apel la elevi, studenți și cadre didactice, să se informeze din surse oficiale. Monica Anisie mai explică faptul că toate deciziile privind sistemul de învățământ pentru următoarea perioadă „depind de evoluţia pandemiei de COVID-19”.

Potrivit comentariilor postate pe Facebook faţă de mesajul său, în diverse reţele de socializare au circulat în ultimele zile informaţii false atribuite Ministerului Educaţiei, potrivit cărora cursurile aferente semestrului II s-ar relua în data de 15 mai şi ar dura până pe 24 iulie