-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Ministrul Educației a renunțat la declarația pe propria răspundere, dată de părinți, pentru a trimite copiii la școală

spot_img

Ministerul Educației a renunțat la ideea ca părinții să completeze o declarație pe proprie răspundere atunci când își trimit copiii la școală, un document prin care ar fi trebuit să își asume că nu au simptome de boală și că elevii nu au intrat în contact cu persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii le publicăm mâine (marți – n.a.), nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie.

Părinții ar fi trebui să completeze declarația din 14 septembrie, odată cu începerea noului an școlar. Modelul declarației, pus în dezbatere publică, a stârnit un scandal, deoarece reprezentanții părinților nu erau de acord cu asumarea unei responsabilități privind starea de sănătate a copiilor.