-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:52
No menu items!

Ministrul Dezvoltării taie zeci de posturi din organigramă, ca să angajeze tineri debutanți

spot_img

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat reformă instituțională în minister și va tăia zeci de posturi vacante, iar pe cele rămase vrea să le transforme în posturi debutante pentru a încuraja angajarea tinerilor în instituție.

”Pe lângă încurajarea tinerilor la angajare în minister și economia banilor publici, scopul măsurii este de a avea un minister mai mic dar mai eficient”, a anunțat Cseke Attila.

În acest sens, a fost publicat un act normativ prin care 65 de posturi vacante au fost tăiate. Locurile de muncă rămase libere, 86 la număr, în cadrul ministerului, au fost ajustate, astfel încât tinerii să poată avea acces, diversificând nivelul experienței angajaților din cadrul instituției ministeriale. 

Totodată, vor fi tăiate și două posturi politice de conducere. Două posturi de subsecretari de stat, cu personalul din cabinetele lor vor fi scoase din organigrama ministerului.

Ministrul a mai subliniat că în viitor va lua măsuri de reorganizare și eliminare a unor structuri de conducere, și se va înființa un nou departament cu scopul de a derula proiectele de investiții finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

C. Dumitrescu