-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:25
No menu items!

Ministrul de interne vrea urgentarea intrării în vigoare a noului Cod Rutier

spot_img

politia_rutiera

Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, a declarat, luni, că numărul mare de accidente care au avut loc în perioada sărbătorilor arată că „şoferii sunt indisciplinaţi şi conduc agresiv”, fiind astfel necesară intrarea în vigoare mai repede a noului Cod Rutier, aflat încă în dezbatere în Parlament.

Radu Stroe a spus că, în condiţiile în care, de sărbători, în urma accidentelor rutiere au murit 44 de oameni, iar 200 au fost grav răniţi, „trebuie să ne gândim din nou la celebra ordonanţă – Codul Rutier”. Ministrul a precizat că, în perioada sărbătorilor, nu s-a reuşit evitarea unui număr mare de accidente rutiere, ceea ce arată că şoferii manifestă în continuare indisciplină în trafic şi conduc agresiv.

„De sărbători au fost organizate 2.483 de acţiuni ale Poliţiei Rutiere, iar poliţiştii au ridicat 2.351 de permise şi au dat peste 52.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de 9,6 milioane de lei, fapt care dovedeşte că şoferii sunt indisciplinaţi şi conduc agresiv”, a declarat Radu Stroe într-o conferinţă de presă.

Ministrul a adăugat că se analizează, la nivelul MAI, oportunităţile reluării discuţiilor referitoare la Codul Rutier, pentru găsirea unor soluţii de urgentare a intrării în vigoare a proiectului.

Evident, legea este în Parlament. Parlamentul este suveran, dar realităţile vieţii curente ne obligă să reluăm această discuţie la nivel de Guvern, cu domnul prim-ministru şi să găsim o formulă de urgentare a proiectului în Parlament, fără a da sarcini Parlamentului, sau vom găsi o altă soluţie. Vom vedea.

Radu Stroe

ministrul afacerilor interne