11.1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024 - 15:37
No menu items!

Ministrul de Interne l-a demis pe şeful IPJ Vâlcea în ultima zi a anului. E liber? Spuneţi-i că acum l-am demis

spot_img

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a demis pe șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisarul Sorin Oară.

Momentul a avut loc în videoconferinţa cu prefecţii.

Ministrul a fost extrem de deranjat de lispa comisarului de la videoconferinţa

la care trebuia să vină cu explicaţii despre incidentul de luna trecută,

când doi poliţişti din Vâlcea au fost bătuţi crunt de un clan de interlopi. Inspectorul şef şi-a luat concediu de odihnă şi a fost înlocuit la şedinţa cu ministrul de adjunct.

„Spuneţi-i că pentru că nu e la videoconferinţă, pentru că nu a manageriat bine cele 23 de acte de ultraj, pentru că circulă cum circulă – am înţeles că e a doua oară când încalcă Codul rutier, nu? – spuneţi-i că acum, aici, l-am demis. Prima demitere online făcută de ministru pentru un inspector-şef”, a afirmat Marcel Vela, potrivit Antena 3.

Pe 28 decembrie, Sorin Oară a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins în ziua de Crăciun de poliţiştii din Horezu circulând cu o viteză mult peste limita legală.