-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

Ministrul de finanțe, Darius Vâlcov, lua comisioane de 20% când era primar la Slatina

spot_img

Darius Vâlcov a fost audiat mai multe ore la DNA, vineri seară, fiind pus sub acuzare pentru favorizarea unui om de afaceri în timpul mandatului de primar la Slatina

darius-valcov

Procurorii DNA spun că fostul primar al Slatinei, actual ministru de finanțe, a luat comision de la firma unui afacerist favorizat la lucrările publice timp de mai mulți ani.

Astfel, în cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Vâlcov, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri, spun procurorii. Administratorul societăţii şi fostul primar al Slatinei au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise celui din urmă, în numerar, în lei, şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, mai arată anchetatorii

comunicat DNA

Anchetatorii susțin că începând cu 2012, plățile s-au făcut, de către omul de afaceri, prin intermediul unei persoane apropiate lui Vâlcov, din Primăria Slatina. Astfel, între 2010 și 2013, Vâlcov ar fi încasat aproximativ 2 milioane de euro de la afaceristul care câștigase contractele cu Primăria Slatina.

Darius Vâlcov este ministru al Finanţelor Publice din decembrie 2014. El a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.