6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:54
No menu items!

Ministrul britanic al apărării, în România: Vă împărtăşesc îngrijorarea privind securitatea pe Marea Neagră / UPDATE

spot_img

Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România

michael_fallon

  • UPDATE

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe Michael Fallon, ministrul britanic al apărării. În cadrul întâlnirii s-a subliniat necesitatea întăririi parteneriatului strategic şi faptul că exerciţiile militare româno-britanice în cadrul NATO vor deveni o practică regulată.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor dintre preşedintele României, Klaus Iohannis şi ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a fost subliniată întărirea parteneriatului strategic între România şi Mare Britanie în contextul situaţiei tensionate de la graniţa de est a NATO şi a UE.

„Exerciţiile militare româno-britanice în cadrul NATO vor deveni o practică regulată”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost situaţia Republicii Moldova şi Ucrainei, ministrul britanic al apărării menţionând că ţara sa doreşte o extindere a relaţiilor comerciale cu Republica Moldova.

Preşedintele României a atras la rândul său atenţia asupra dificultăţilor economice majore prin care trece Ucraina şi asupra catastrofei umanitare din această ţară.

Administraţia Prezidenţială
comunicat de presă

  • UPDATE

Minstrul britanic al Apărării, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de România.

Oficialul britanic a manifestat interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu România, mai ales în actualul context de securitate internaţională, precum şi pentru extinderea cooperării, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exerciţiile găzduite de ţara noastră. Michael Fallon a exprimat, de asemenea, deschiderea pentru sprijinirea procesului de reformă a sectorului apărării în România.

Guvernul României
comunicat de presă

Ministrul  britanic al apărării și premierul au discutat şi despre evoluţiile în domeniul securităţii în vecinătatea de Est şi de Sud a Uniunii Europene, Ponta indicând că participarea României la dezvoltarea securităţii UE şi NATO rămâne o direcţie prioritară a politicii de apărare a ţării.

Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a spus, luni, după întâlnirea cu ministrul Mircea Duşa, că Marea Britanie va participa cu trupe în cele două comandamente NATO care vor funcţiona în România. Oficialul britanic a subliniat că împărtăşeşte îngrijorarea României privind securitatea pe Marea Neagră.

La rândul lui, ministrul român al apărării, Mircea Duşa, a declarat, după întâlnirea avută, luni dimineaţă, cu omologul său britanic, că a discutat cu acesta despre situaţia politico-militară din zonă ca urmare a crizei din Ucraina şi a anexării Crimeei de către Rusia, dar şi despre situaţia de securitate pe Marea Neagră şi despre măsurile care trebuie luate de cele două state pentru a asigura pe Marea Neagră o prezenţă permanentă, prin rotaţie, a capabilităţilor NATO.

I-am promis domnului ministru că vom fi împreună cu trupe în cele două comandamente care vor fi stabilite pe teritoriul dumneavoastră şi am salutat angajamentul pe care domnul ministru şi l-a luat ca să susţină Marea Britanie în rolul de naţiune-cadru pe care şi-l va asuma începând cu 2017. De asemenea, am împărtăşit îngrijorarea pe care România o are în ceea ce priveşte securitatea în Marea Neagră. Vreau să vă anunţăm, astăzi (luni – n.r.), oficial, că unul dintre cele mai noi distrugătoare ale Marinei Regale Britanice va fi prezent la Constanţa, în luna octombrie.

Michael Fallon
ministrul apărării, Marea Britanie

Potrivit oficialului britanic, „sistemul de apărare antirachetă este unul defensiv, aşa cum spune şi numele, aşa cum este şi Alianţa NATO, una defensivă”.

„Avem dreptul să ne apărăm în acest format de alianţe de state”, a adăugat ministrul britanic al apărării.

Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, va fi primit, luni, şi de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi se va întâlni cu premierul Victor Ponta.

Vizita lui Michael Fallon are loc la două luni de la vizita în România a ministrului britanic de externe, Philip Hammond.

R.D.