4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 21:03
No menu items!

Ministrul apărării israelian părăsește scena politică

spot_img

Ehud-Barak1

Ministrul apărării israelian, Ehud Barak, a anunţat luni că se retrage din viaţa politică, însă va conduce în continuare Ministerul Apărării până la alegerile legislative anticipate, care se vor desfășura în luna ianuarie.

“Îmi anunţ decizia de a părăsi viaţa politică şi de a nu mă prezenta la alegerile” de la 22 ianaurie, a precizat Ehud Barak într-o conferinţă de presă la Tel Aviv.

Hotărârea de a se retrage din viața politică vine în urma rezultatelor unor sondaje de opinie efectuate cu ocazia alegerilor legislative anticipate de la 22 ianuarie anul viito. Sondajele indică un scor mic pentru noul său partid, Atzmaut (Independenţa) înființat împreună cu cinci colaborartori după ce au parăsit Partidul Muncii.

Ehud Barak a intrat în politică în anii ’90, după ce a ieşit din rândurile armatei, unde a fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare, comandant al Comandamentului Teritorial de Centru şi şef al Marelui Stat Major.

După trecerea sa în rezervă, Ehud Barak a ocupat funcţiile de ministru de interne, ministru de externe, prim-ministru (1999-2001). În actualul guvern condus de Benjamin Netanyahu, Ehud Barak ocupă funcţiile de prim-vicepremier şi ministru al apărării.