4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:03
No menu items!

Ministrul Apărării anunță cum se va face mobilizarea într-o situație de criză militară: „Cei care au făcut stagiul militar, chemați la arme”

spot_img

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că, în CSAT, s-a stabilit realizarea a trei legi care să pregătească România pentru eventuale situaţii de criză şi a subliniat că mobilizarea oamenilor, în cazul unor conflicte, nu se poate face oricum, ci doar dacă aceştia au făcut stagiul militar.

”CSAT a stabilit că facem un pachet de legi pe care le vom aduce în procedură de urgenţă, dar nu în ordonanţă. Este o procedură rapidă în care vom face transparenţă, vor ajunge apoi în dezbaterea coaliţiei politice. După aceea, prin HG vom trimite la Parlament. Este un pachet important pentru România. Pachetul conţine trei legi importante: Managementul situaţiilor de criză, care e o lege mai veche, a doua componentă este legea privind apărarea cibernetică şi în această triadă mai erau modificări la Legea 446 din 2006, este o lege a apărării naţionale care conţine mobilizarea populaţiei, mobilizarea economiei, reprezentări şi reglementări legate de Agenţia rezervelor statului şi situaţii speciale”, a declarat  Vasile Dîncu la Digi24.

Ministrul Apărării Naţionale a subliniat că nu se pune problema mobilizării tuturor persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani, în cazul ipotetic al unui conflict.

”Nu poţi să mobilizezi decât oamenii care sunt mobilizabili, adică cei care au făcut stagiul militar, care au făcut pregătire militară într-un fel sau altul. Numai aceştia pot fi mobilizaţi, în cazul în care ar fi o situaţie. Sigur, că, dacă ar fi o situaţie de conflict, se pune administraţia pe picior de război şi oamenii care nu au făcut încă armata şi sunt încă valizi pot să ocupe un loc în economie, în administraţie sau în alt loc, dar nu poţi să-i mobilizezi la Armată, nici pe tinerii de 20 şi ceva de ani. Nimeni nu poate să aducă  în Armată pe cineva neinstruit, chiar dacă e tânăr. El nu a făcut armata. E o exagerare”, a declarat Dîncu.

Nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu

Ministrul Apărării a precizat că România ”în niciun caz” nu va reveni la stagiul militar obligatoriu, lucru pe care nu-l poate susţine economic şi nu este nici practic.

”Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii… Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, presupunem că avem o cohortă de 400.000, jumătate sunt bărbaţi (…) Nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort”, a menționat Vasile Dîncu.

Dîncu a subliniat că, în prezent, se au în vedere numai armate de profesionişti: ”Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte – şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment”.

                                                                                                                  Adina Silav