3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:09
No menu items!

Ministrul Agriculturii trimite Corpul de control pentru o posibilă fraudă cu subvenții pentru stuf. Fiul lui Paul Stănescu, beneficiar

spot_img

Ministrul agriculturii Florin Barbu a dispus o anchetă a Corpului de control în vederea verificării legalității acordării subvențiilor pentru paludicultură, potrivit unui comunicat de vineri al MADR. Din echipa de control vor face parte și inspectori Antifraudă.

Anunțul apare în contextul unor acuzații apărute în presă referitoare la faptul că Ștefan Stănescu, fiul liderului PSD Paul Stănescu, ar fi fost beneficiar al unor cereri transmise de două firme pentru acordarea a 5 milioane de euro subvenții pentru recoltarea stufului din Delta Dunării.

MADR afirmă că finanțări pentru recoltarea stufului sunt conforme cu Politica Agricolă Comună și se acordă și în alte state din UE – Austria, Franța, Lituania sau Suedia. Ministerul aduce ca argumente pentru astfel de finanțări efectele benefice din punct de vedere social-economic și al protecției mediului: producerea de biomasă, producerea de îngrășământ organic pentru terenuri și animale, conservarea biodiversității, integrarea forței de muncă.

Context:

  • Digi24 a publicat că două firme controlate de fiul lui Paul Stănescu au cerut 5 milioane de euro subvenții pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Cererea este blocată la APIA și este veirificată de Comisia Europeană. O astfel de subvenție, o premieră în agricultura din România, a devenit posibilă prin modificări promovate în Parlament de Florin Barbu, atunci când acesta era în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților. Un director din APIA a afirmat că stuful nu este un furaj care poate fi folosit în zootehnie. De asemenea, dosarul depus de cele două firme ridică semne de întrebare, pentru că acestea nu au concesionat terenul, așa cum prevede legea, iar recoltarea cantității de stuf verde era imposibilă, pentru că legea nu permite tăierea acestuia decât iarna, când e deja uscat și necomestibil pentru animale.
  • Într-un material publicat pe Twitter/X, Cătălin Drulă, președintele USR cere demisia lui Barbu și afirmă că ”Tunul de 5 milioane de euro al baronului Paul Stănescu” a fost pus la cale de anul trecut: ”În 2023, pe ascuns, Florin Barbu, actualul ministru al Agriculturii, apropiatul lui Paul Stănescu, a depus o lege care transforma apa și stuful din Delta Dunării în pășune. Este una din „minunile” PSD, realizate la comanda secretarului general al partidului. Imediat după aprobarea legii, firmele deținute de familia Stănescu cer 5 milioane de euro de la APIA în subvenții. APIA Tulcea aprobă imediat cererile. Cu o lege din pix, familia Stănescu urma să obțină milioane de euro. Tunul pregătit de Stănescu a ajuns în presă, pe fir a intrat și Parchetul General, care a blocat afacerea secretarului general al PSD. Cererea este blocată la APIA central și a ajuns și în vizorul Parchetului European. Presa a prezentat toate dovezile unui caz de corupție, care ar trebui să intre imediat și în atenția DNA-ului condus de Marius Voineag. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, ar trebui demis imediat. Așa arată un stat mafiot: legi cu dedicație dictate de baroni, inițiatorul ajunge ministru, instituțiile statului aprobă cererea fără să clipească. Jaf organizat”.

T. S.