-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:55
No menu items!

Ministrul Agriculturii, despre prețul legumelor: „La legume am un preţ al respectului. Cât îmi cere, atât îi dau”

spot_img

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, joi, că la legume el are „un preţ al respectului”, precizând că atât cât îi cere fermierul, atât îi dă. „Să faci legume, mai ales în condiţiile acestea, este extraordinar de greu şi din acest punct de vedere spun că e preţul respectului, faţă de munca lui (a fermierului). Și ei sunt respectuoşi faţă de consumatori. Am văzut peste tot cum scad preţurile, a fost 4 lei, l-a tăiat şi a lăsat 3,5 lei”, a explicat Daea.

Ministrul Agriculturii a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum i se pare preţul legumelor.
 
„Am văzut şi INS-ul, am văzut şi piaţa în România şi, har Domnului, din acest punct de vedere am fotografia şi a datelor, dar am şi fotografia produselor. De regulă, unde plec în teren  – şi dacă rămân seara într-un oraş, a doua zi dimineaţă mă trezesc în piaţă. Pentru că acolo este oglinda activităţii noastre. Şi am văzut peste tot pe unde am fost – e adevărat nu am fost peste tot că nu m-a prins noaptea… am mai dormit şi în maşină, în câmpuri, între oraşe, cu domnul director, că nu ne ajungea ziua – unde am intrat, din datele pe care le avem, avem legume. Avem legume pentru că fermierii se aşază cu legumele în zonele unde există sursă de apă. Niciun fermier din România nu se duce să pună legumă pe orice suprafaţă, nu, ci acolo unde are o sursă de apă stbilă”, a afirmat ministrul Agriculturii. 
 
La insistențe jurnaliștilor care l-au întrebat din nou cum i s-au părut preţurile, Petre Daea a răspuns: „Eu la legume am un preţ al respectului. Petre Daea se opreşte acolo unde vine un legumicultor şi se duce la el. Îi spun, nu alege, că ştiu cum se fac, cu câtă greutate. Cât îmi cere, atât îi dau. Ştiţi de ce? Pentru că e o muncă extraordinară, pentru că este extraordinară munca lui, efortul lui. Și, ca să faci legume mai ales în condiţiile acestea este extraordinar de greu şi din acest punct de vedere spun că e preţul respectului faţă de muncă lui. Și ei sunt respectuoşi faţă de consumatori. Am văzut peste tot cum scad preţurile, a fost 4 lei, l-a tăiat şi a lăsat 3,5 lei”.
 
Raluca Dan