-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:41
No menu items!

Ministrul Agriculturii dă vina pe Cristian Ghinea pentru respingerea proiectului pentru irigații din PNRR

spot_img

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, dă vina pe ministrul Fondurilor, Cristian Ghinea, pentru respingerea planului pentru irigații din PNRR. Oros susține că  că draftul transmis Comisiei în noiembrie era „cel mai verde” și că echipa sa și-a făcut treaba, dar a subliniat că dialogul cu CE s-a purtat prin Ministerul Fondurilor Europene.

Ministrul Adrian Oros a povestit, luni, la Digi 24, că reprezentanții Comisiei au comunicat în noiembrie 2020, când România a transmis primul draft, care a fost analizat de European Institut of Public Administration, că este „cel mai verde draft”. 

„Anul acesta, când s-au regândit modalitățile de analiză a draft-urilor, nouă ni s-a spus că nu au fost acceptate irigatiile, doar partea de desecare-drenaj. Componentă de irigații nu a fost admisă pentru că nu a fost considerată suficient de verde. Continui să spun că era suficient de verde. Mai mult, noi am venit cu o soluție inovativă. Putem să producem energie verde în cantitate mare și foarte ieftină”, a declarat ministrul.

Adrian Oros a subliniat că dialogul cu Comisia a fost prin Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și că reprezentanții Ministerului Agriculturii au participat doar la întâlnirile tehnice, când explicau celor din partea comisiei care sunt propunerile de modernizare.

„Eu nu doresc să atac pe nimeni. Cei din Ministerul Agriculturii și-au făcut treaba, am fundamentat foarte bine programul, iar anul trecut când l-am trimis era foarte verde.

Comisia mie personal nu mi-a trimis niciun material în care să-mi spună că programul cu irigațiile nu era suficient de verde”, a mai declarat Adrian Oros.