-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:54
No menu items!

Miniștrii Guvernului Ciucă, chemați la raport în Coaliție

spot_img

Liderii coaliție de guvernare s-au reunit de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, într-o ședință de coaliție în care va fi discutat pachetul de măsuri socio-economice. Ulterior, de la ora 13.00, miniștrii din Guvern sunt chemați, rând pe rând, la o evaluarea cu liderii coaliției.

Potrivit unor surse politice, miniștrii au fost chemați la o discuție cu liderii coaliției legată de măsurile pe care Guvernul urmează să le propună, dar și pentru a identifica ce probleme sunt în ministere și ce nevoi au pentru a-și îmbunătăți activitatea.

Vor fi discuţii cu toţi miniştrii, dar pe rând, timp de 30 de minute cu fiecare, aceștia urmând să dea și raportul legat de activitatea de până acum.

La această ședință ar urma să participe și premierul Nicolae Ciucă.

Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat că evaluarea miniștrilor este necesară în contextul în care Guvernul trebuie să implementeze reformele din PNRR, iar creșterea economică încetinește, pe fondul unei administrări „suboptimale”.

„Evaluarea nu trebuie să fie nicio surpriză pentru nimeni. Eu am spus întotdeauna că fac o evaluare a miniștrilor, pentru a vedea performanța Guvernului. Mă interesează în primul rând miniștrii PNL, dar mă interesează și performanța guvernului. Sunt câteva lucruri la care mă uit. În primul rând, implementarea reformelor din PNRR. Aici vreau să-i anunț și i-am anunțat de fiecare dată pe miniștri că nu voi accepta ca scuză războiul din Ucraina pentru faptul că nu putem să facem o anumită reformă.

Am spus că mie mi se pare că economia e administrată suboptimal. Trebuie ca acum să luăm măsurile bune, pentru a asigura o revenire în V a economiei. Este clar că lucrurile încetinesc. Dacă vrem să avem o revenire a economiei, trebuie să luăm măsurile bune de acum.

Se face o evaluare periodică, nu e ceva special. Eu personal fac evaluări constant. Pe mine mă interesează PNL să aibă o performanță bună. M-am uitat pe câteva sondaje, astăzi puteam să fim mult mai sus dacă nu existau câteva sincope în ultimele trei luni de zile. Mă interesează ca Guvernul României să performeze. Cred că lucrurile acestea trebuie făcute transparent, pentru că suntem aici pentru a face viața românilor mai bună. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor scuze. Economia România trebuie administrată bine, pentru că altfel va fi complcat să administrăm și alte crize, inclusiv criza refugiaților. Ca să poți să ai creșteri de salarii și pensii, trebuie să ai creștere economică”, a precizat Cîțu.

În ultima perioadă între partenerii de guvernare au apărut tensiuni.

PSD l-a criticat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, în timp ce Florin Cîțu a reproșat insistența ministrului PSD al Muncii, Marius Budăi, pe subiectul renegocierii PNRR și l-a atacat în mai multe rânduri pe ministrul Finanțelor Adrian Câciu.

                                                                                                                 Adina Silav