6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:12
No menu items!

Ministerul Transporturilor vrea reducerea amenzilor pentru transportatori, chiar și pentru fapte grave

spot_img

Ministerul Transporturilor (MT) propune reducerea unor amenzi aplicate transportatorilor rutieri, inclusiv pentru fapte grave, precum efectuarea transportului rutier fără licenţe, cu documente expirate sau suspendate şi cu vehicule care prezintă defecţiuni tehnice sau sustragerea de la controale.  Pentru reducerea sancțiunilor, oficialii MT invocă, pe de o parte, criza economică care afectează segmentul de profil, „pilon al dezvoltării economico-sociale”, dar şi faptul că nivelul ridicat al amenzilor determină un grad scăzut de colectare.

În contextul actualei crize economice la nivel internaţional, dar şi naţional, este afectat inclusiv transportul rutier, un pilon al dezvoltării economico-sociale, iar aplicarea unor amenzi contravenţionale într-un cuantum foarte ridicat în acest domeniu poate determina eliminarea unor operatori de transport rutier de pe piaţă şi, implicit, scăderea volumului de schimburi comerciale şi a veniturilor aduse de către aceştia la bugetul de stat. S-a dovedit în practică faptul că aplicarea unor amenzi contravenţionale într-un cuantum foarte mare determină un nivel scăzut de colectare a sumelor respective şi o tergiversare a punerii în executare a amenzilor, prin contestarea acestora în instanţă.

notă de fundamentare

proiect de modificare a HG 69/2012

Autorii documentului precizează că şi partenerii de dialog social au cerut reducerea amenzilor aplicate pentru încălcările prevăzute în actul normativ în vigoare. HG 69/2012 stabileşte care sunt încălcările prevederilor legislaţiei europene şi naţionale în domeniul transportului rutier, pe care le împarte în „foarte grave”, „grave” şi „minore”, precum şi cuantumul aferent al amenzilor.

Astfel, proiectul iniţiat de MT prevede reducerea limitelor amenzilor pentru faptele considerate foarte grave de la 14.000 lei – 18.000 lei la 9.000 lei – 12.000 lei. Printre contravenţiile din această categorie se numără efectuarea transportului rutier fără licenţe, cu documente expirate sau suspendate şi cu vehicule care prezintă defecţiuni tehnice sau sustragerea de la controale.

Pentru faptele grave, cuantumul amenzilor este diminuat la 4.000 lei – 6.000 lei faţă de 8.000 lei – 12.000 lei în prezent, iar în cazul celor minore, nivelul sancţiunilor scade la 500 lei – 2.000 lei, de la 3.000 lei – 6.000 lei.

În plus, pentru cele din urmă este inclusă şi sancţiunea avertismentului, amenda urmând să fie aplicată contravenienţilor care au primit avertisment pentru o faptă minoră în ultimele şase luni.

„Stabilirea unor amenzi proporţionale cu gravitatea încălcării şi descurajante pentru contravenienţi, care în acelaşi timp vizează îndeplinirea componentei de prevenţie şi iau în considerare inclusiv situaţia socio-economică a României la momentul actual, are rolul de a conduce la creşterea competitivităţii şi concurenţei loiale între operatorii de transport rutier, creează premisele dezvoltării unui sistem corect şi coerent pe segmentul transporturilor rutiere şi, în final, contribuie la creşterea pe ansamblu a economiei”, se mai arată în nota de fundamentare.

Reducerea acestor amenzi este una dintre solicitările firmelor de profil adresate autorităţilor. O parte dintre transportatorii de mărfuri au oprit activitatea la începutul săptămânii trecute, acuzând că autorităţile nu-şi respectă angajamentele.

R.D.