1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:38
No menu items!

Ministerul Transporturilor anunță creșterea salariilor la CFR. Au fost 261 de trenuri blocate de greviști

spot_img

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat, după negocierile cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar, că părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022. Potrivit oficialilor de la Transporturi, au fost 261 de trenuri blocate, iar în prezent se aşteaptă ca ele să fie repuse în circulaţie. Totodată, elevii din Constanţa care aşteptau într-un tren au fost recuperaţi.

„Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din calea ferată. Discuţiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar, dar şi pe situaţia creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată. Părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca şi soluţie creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022, în condiţiile aprobării cadrului legal şi financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat şi bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.
 
Potrivit Ministerului Transporturilor, părţile s-au angajat totodată să identifice constant soluţii pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situaţia căii ferate.
 
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat că au fost 261 de trenuri blocate care vor fi repuse în circulaţie, iar copiii de la Asociaţia Elevilor din Constanţa, aflaţi într-un tren în Săruleşti, au fost recuperaţi. 
 
„Copiii care rămăseseră în staţia din trenul respectiv, din judeţul Constanţa, au fost recuperaţi. Nu înseamnă că ne oprim aici, practic, toţi pasagerii fie vor pleca în continuare cu trenul, fie vor fi transportaţi către destinaţie în funcţie de situaţia respectivă, cu autocare. Au fost 261 de trenuri blocate, aşteptăm ca în acest moment toate aceste trenuri să fie repuse în circulaţie„, au transmis oficialii de la Transporturi.
 
O delegaţie formată din şapte reprezentanţi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa se deplasa la Bucureşti pentru a participa la protestul sindicatelor din învăţământ, dar a rămas blocată în tren la Săruleşti. 
 
Raluca Dan