2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:47
No menu items!

Ministerul Sănătăţii vrea prelungirea acordului în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice cu Italia. Mii de copii se nasc anual cu probleme cardiace

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a solicitat începerea demersurilor pentru prelungirea Acordului de Cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice cu Italia, încheiat în 2013. De atunci şi până în prezent, au fost realizate un număr de 1.462 intervenţii în cadrul programului de cooperare.

”Copiii care se nasc cu malformaţii cardiace vor fi operaţi în România, fără a fi necesar transferul lor în unităţi sanitare din alte ţări, ca urmare a Acordului de Cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice încheiat între Ministerul Sănătăţii, IRCCS Policlinico San Donato Italia, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo Italia şi Asociaţia Inima Copiilor din România. Prof. univ dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii a solicitat începerea demersurilor necesare pentru prelungirea Acordului (…), în cadrul unei întâlniri cu repezentantii părţii italiene, coordonatorii şi personalul medical din unităţile sanitare implicate din Romania, care a avut loc astăzi, 25 ianuarie 2022, la Ministerul Sănătăţii”, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii. 

Sursa citată a precizat că programul de cooperare, care a început în anul 2013 şi se încheie în 31 iulie 2022, are două componente, una în care echipe de medici italieni şi români operează copiii cu malformaţii congenitale cardiace în cadrul spitalelor din România şi cealaltă de pregatire profesională în Italia a personalului medical din ţara noastră în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice.

Intervenţiile sunt realizate în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” şi în centrele din Iaşi, Cluj Napoca şi Timişoara. Din anul 2013 şi până în prezent, au fost realizate un număr de 1.462 intervenţii în cadrul programului de cooperare, conform raportărilor spitalelor, şi a unui număr de 140 de profesionişti din domeniul Sănătăţii.

Potrivit instituţiei, în cadrul întâlnirii, ministrul Sănătăţii a mulţumit părţii italiene pentru sprijin şi a felicitat echipele de profesionişti români pentru munca depusă.  

”De asemenea, a subliniat necesitatea sustenabilităţii acestui program, care trebuie să ducă până în anul 2025 la constituirea unor echipe complete de specialişti români care să poată efectua toate tipurile de intervenţii chirurgicale cardiace necesare copiilor din ţara noastră. La rândul lor, specialiştii italieni au subliniat importanţa acordului încheiat cu Ministerul Sănătăţii şi au exprimat disponibilitatea pentru extinderea programelor de training si asistenţă tehnică si pentru alte patologii pediatrice în care există deficit de specialişti”, a mai arătat Ministerul Sănătăţii. 

În România, aproximativ 2.500-3.000 de copii se nasc anual cu probleme cardiace.

                                                                                                                   Adina Silav