1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:08
No menu items!

Ministerul Sănătății face controale cu privire la măsurile de prevenție de la frontiere

spot_img

Ministerul Sănătăţii va trimite Corpul de Control în punctele de trecere a frontierei care va verifica dacă sunt luate măsurile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Decizia a fost luată luni dimineaţă, în urma comitetului de prevenire şi limitarea a îmbolnăvirilor constituit de instituție, potrivit Mediafax.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că nu există „niciun cetățean român în România diagnosticat cu coronavirus” și a cerut cetățenilor să-și ia „informații numai din surse oficiale”.

„Cer cetățenilor să ia informații numai din surse oficiale, să urmărească toate comunicările oficiale, DSU, MAI, Ministerului Sănătății, ministerelor care au rol în a preveni. (…) Suntem bine organizați, extrem de mobilizați pentru a lua toate măsurile”, a spus Orban.

În privința stocurilor de substanțe, materiale și echipamente, premierul a precizat că în ultima ședință de guvern înainte de moțiunea de cenzură s-a adoptat o ordonanță de urgență „pentru a putea achiziționa tot ce avem nevoie pentru combaterea coronavirusului”.

În privința românilor din Italia, țară afectată de coronavirus, cetățenii români trebuie să respecte recomandările autorităților și „să evite pe cât posibil deplasarea spre România”.

„Aici e o chestiune de responsabilitate individuală, toți cetățenii trebuie să respecte aceste decizii și măsuri ale autorităților din Italia”, a spus premierul, precizând că nu poate fi restricționat dreptul la circulație al românilor din Italia, adăugând că autoritățile române sunt pregătite în privința măsurilor specifice.

Mai multe orașe din România încep să ia măsuri speciale de siguranță, după ce au existat semnale de persoane care s-au simțit rău după ce s-au întors din Italia.
 
Este situația unei tinere de 22 de ani din Târgu-Jiu, venită din Lobardia, și căreia i s-ar fi făcut rău, în timpul cursurilor universitare, fiind transporată de urgență la spital.
 
”Pacientei i s-a făcut testul de gripă, testul a ieșit negativ. Ministerul a transmis niște criterii pentru încadrarea ca și coronavirus, pacienta nu are nicio simptomatologie să fie încadrată ca și coronavirus. Deocamdată, rămâne internată în Secția Boli Infecțioase, dar nu este nicio suspiciune în acest sens, în momentul de față. În cadrul Secției de Boli Infecțioase există un izolator în care a fost internată pacienta, rămâne sub observație. Dânsa are temperatură mai ridicată, care trebuie să fie tratată”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Vienescu, directorul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
 
O altă familie, revenită săptămâna trecută din Italia, a fost izolată într-o locuinţă din oraşul Întorsura Buzăului, deşi nu prezintă simptome de boală, măsura fiind luată preventiv, în contextul măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu coronavirus, scrie Agerpres.
 
Prefectul judeţului Covasna, Iulian Constantin Todor, a precizat, luni, că este vorba despre trei persoane, părinţii şi un copil, care au venit cu avionul în România pe 20 februarie.
 
„Cele trei persoane nu prezintă simptome de boală, dar, pentru siguranţă, o echipă de la Direcţia de Sănătate Publică a plecat spre Întorsura Buzăului pentru a face testele minime care se impun”, a declarat Iulian Constantin Todor.
 
De asemenea, au fost luate măsuri speciale de siguranță, la Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Alba Iulia, după ce o tânără și copilul ei, bebeluș de 7 luni, ar fi suspecți de infectare cu coronavirus, după ce s-au întors din Italia, la Alba Iulia, scrie Alba24.
 
”Femeia este de cetățenie italiană, a venit la Alba Iulia în urmă cu două săptămâni din zona Veneto. Are simptome de febră (39 de grade)”, a declarat, pentru Alba24.ro, Dan Crainic, director medical al spitalului din Alba Iulia.
 
Potrivit acestuia, cei doi sunt internați la secția de Infecțioase, unde a fost amenajată o zonă de izolare (în spații de la Secția de Dermatologie) și au fost recoltate probe ce au fost transmise la Institutul ”Matei Balș” și la Timișoara.
 
Și un șofer de TIR italian s-a prezentat la Spitalul Județean Alba cu simptome de viroză, însă reprezentanții DSP Alba spun că acesta refuză să rămână sub observație, motivând că trebuie să ajungă cu marfa.â
 
Autoritățile din România au constituit încă din urmă cu o lună un comitet interministerial pentru monitorizarea și managementul potențialelor infecții cu noul coronavirus, stabilind mai multe măsuri preventive, însă, de vineri seara, când s-a declanșat răspândirea rapidă a coronavirusului în Italia, țară în care trăiesc peste un milion de români, responsabilii de la București au decis noi măsuri, în primul rând la intrările terestre și aeriene în țară.