-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:53
No menu items!

Ministerul Finanțelor: Scopul acordului cu FMI nu este introducerea de noi taxe și impozite

spot_img

Ministerul Finanțelor: Scopul acordului cu FMI nu este legat de introducerea de noi taxe și impozite

Ministerul Finanțelor a transmis că noua scrisoare de intenție negociată cu Fondul Monetar Internațional vizează asigurarea echilibrelor macroeconomice sustenabile şi continuarea creşterii economice, iar scopul încheierii unui nou acord nu este legat de introducerea unor noi taxe şi impozite.

Astfel, sunt prevăzute reforme în sănătate, transporturi, sectorul energetic, absorbţia fondurilor UE și în companiile de stat.

”Suntem în măsură să infirmăm însă existenţa unor măsuri concrete prin care ar creşte fiscalitatea pentru PFA-uri şi drepturi de autor sau creşterea contribuţiilor de asigurări de sănătate pentru persoanele cu venituri mari care au în întreţinere membri ai familiei care nu contribuie la sistemul de asigurări de sănătate, aşa cum s-a vehiculat recent în mass-media. Guvernul îşi propune în schimb identificarea unor soluţii în scopul reducerii poverii impozitării muncii”, se arată într-un comunicat public.

Ministerul afirmă că finalizarea negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială reprezintă un succes al României pentru menţinerea încrederii mediilor financiare internaţionale şi a investitorilor străini.

Scrisoarea de intenţie şi memorandumul de politici economice şi financiare nu sunt încă documente publice.

Guvernul afirmă că noul program va cuprinde următoarele elemente:

  • prioritizarea investiţiilor publice, prin stabilirea unor criterii clare şi a unei liste de investiţii prioritare până la mijlocul lunii septembrie, care va fi luată în calcul la elaborarea proiectului de buget pe 2014;
  • majorarea plafonului garanţiilor de stat de la o medie anuală de circa 2,5 miliarde de lei în ultimii 4 ani la 8 miliarde lei anual;
  • majorarea plafonului net al împrumuturilor pentru atragerea fondurilor europene ce pot fi acordate din trezoreria statului de la 1 miliard prevăzut pentru finele trimestrului trei, la 3 miliarde lei la finele acestui an;
  • reforme structurale privind continuarea procesului de listare sau privatizare a unor companii din domeniul energetic: Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Romgaz;
  • îmbunătăţirea performanţelor agenţilor economici cu capital de stat;
  • creşterea nivelului de trai prin reducerea TVA la pâine şi pe lanţul de producţie, creşterea venitului minim garantat, creşterea alocaţiilor pentru familii şi a ajutoarelor pentru încălzire.

Sursa Zilei