1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Ministerul Energiei și compania chineză CGN au convenit să accelereze negocierile pentru reactoarele nucleare 3 și 4 de la Cernavodă

spot_img

Ministerul Energiei a transmis că a discutat miercuri cu reprezentanții companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) despre proiectul construirii Reactoarelor 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

”Discuțiile, purtate la sediul Ministerului Energiei, au vizat asumarea unui calendar de acțiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate. Ambele părți și-au reafirmat, cu această ocazie, interesul pentru realizarea investiției de la Cernavodă”, potrivit unui comunicat la Ministerului.

„Negocierile durează de prea mult timp și este momentul să ne apropiem de o decizie. În perioada următoare, noua echipă a ministerului va acorda prioritate mersului negocierilor în vederea obținerii unui acord pentru dezvoltarea proiectului. Vom iniția în cel mai scurt timp un memorandum în Guvern pentru obținerea mandatului de negociere în relația cu CGN”, a declarat Robert Tudorache, Secretar de Stat în Ministerul Energiei.

Mesajele Ministerului Energiei:

  • Reprezentanții companiei chineze, conduși de directorul de proiect pentru România, au arătat că sunt mandatați pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuțiile să fie accelerate.
  • Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiții prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.

Negocierile pentru un astfel de proiect strategic pentru sistemul energetic național sunt sensibile, pentru că statul trebuie să se angajeze să achiziționeze energia la un preț minim stabilit, pentru ca partea chineză să își poată recupera investiția.

Proiectul este estimat la 6,5 miliarde euro și presupune construcţia a două noi reactoare cu tehnologie canadiană de tip CANDU 6, fiecare cu o putere instalată de 700 Mwh.

V.B.