-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:54
No menu items!

Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală

spot_img

Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea mai multor ore de pregătire suplimentară.

Prevederea există și în legea actuală, dar sunt prevăzute până la trei ore. Acum, secretarul de stat Sorin Ion susține că o măsură inclusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar se referă la meditațiile care ar urma să fie mutate la școală.

„Una din măsurile pe care le prevede proiectul legii învățământului preuniversitar este (…) că încercăm să mutăm această pregătire suplimentară sau meditații, cum ne place să le spunem, la școală”, a spus acesta.

Astfel, ar urma să fie adăugate în norma didactică până la patru ore pe săptămână, potrivit secretarului de stat. 

„Măsura este bine definită, pentru că norma profesorului, care actualmente este alcătuită doar din ore de predare-evaluare, poate fi compusă și din ore de pregătire suplimentară pentru elevi: fie pregătire remedială, fie pregătire de excelență.

Și asta nu e deloc neglijabil, că vorbim până la aproape un sfert de normă. Vorbim de patru ore pe săptămână din 18 (care – n.red) pot constitui ore care actualmente la școală nu se plătesc”, a spus secretarul de stat, potrivit edupedu.ro.

În proiectul Deca apare că în norma didactică pot fi incluse „ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educației și ore de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și ore de învățare remedială, fără a depăși o jumătate de normă de predare-învățare-evaluare, cu menținerea drepturilor salariale”.

                                                                                                                    Adina Silav