4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:13
No menu items!

Ministerul Educației, partener cu firma unui afacerist arestat și judecat pentru corupție

spot_img

Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului (MECTS) are relații comerciale cu firma unui afacerist cercetat, arestat și judecat pentru corupție. Instituția publică plătește chiar bani grei pentru asta.

Este vorba despre un contract privind „achiziția de echipamente hardware și produse software pentru dezvoltarea sistemului informatic de management al comunicării cu Alumni pentru instituții de învățământ superior din România”, după cum este descris anunțul de atribuire a contractului, publicat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea totală a contractului atribuit pe 2 iulie 2012, în vremea interimatului lui Liviu Pop (acum ministru delegat pentru dialog social) este de 1.525.758 lei (fără TVA), respectiv 400.000 euro. Firma declarată câștigătoare este Maguay Impex SRL, de altfel, singurul ofertant al licitației.

Societatea este patronată de Pavel Pughin și fiul său, Corvin Gabriel Pughin. Acesta din urmă a fost reținut de DNA, pe 12 octombrie 2011, chiar în perioada derulării procedurii de licitație, în dosarul legat de scandalul de corupție de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, alături de directorul de comunicare, Adrian Ciureanu, și directorul administrativ, Daniela Druguș. În acest dosar, trimis instanței, a fost învinuit și rectorul Vasile Astărăstoaie, dar și fiica acestuia, Daniela Astărăstoaie. Scandalul privea atribuirea contractului pentru proiectul „Platformă de e-learning la Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi rezidenţi”.

De remarcat că Pughin a fost arestat de Curtea de Apel Iași, pe 18 octombrie 2011, când firma sa participa la licitația organizată de Ministerul Educației, iar contractul a fost atribuit în timp ce afaceristul este judecat.

Andi Topală