Ministerul Economiei s-a angajat să promoveze Zona Liberă Giurgiu, prin intermediul instrumentelor de susținere a exportatorilor români: participarea la târguri, expoziții internaționale, organizarea de misiuni economice în special în țările non-UE. Protocolul instituie o colaborare până la 31 decembrie 2014.
Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, a participat sâmbătă, la Giurgiu, la semnarea Protocolului de colaborare pentru promovarea serviciilor şi facilităţilor oferite de Zona Liberă Giurgiu, prin intermediul instrumentelor de susţinere a exportatorilor români între Ministerul Economiei și S.C. Administraţia Zonei Libere Giurgiu S.A.
La eveniment au participat şi Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, Vasile Mustățea, președintele Consiliului Județean Giurgiu și Alexandru Răzvan Cuc, director general al Administrației Zonei Libere Giurgiu.
”Prin semnarea acestui document, cele două instituții vor colabora, până la 31 decembrie 2014, pentru promovarea schimburilor internaţionale şi atragerii de capital străin, şi pentru sporirea posibilităţilor de folosire a resurselor economiei naţionale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Instituția va promova Zona Liberă Giurgiu prin intermediul instrumentelor de susţinere a exportatorilor români: participarea la târguri, expoziţii internaţionale, organizarea de misiuni economice în special în ţările non-UE şi alte proiecte de interes.
”De asemenea, Ministerul Economiei, în calitate de inițiator al proiectului <Centre Dunărene de Comerț>, va acorda sprijin Zonei Libere Giurgiu în vederea integrării în acest proiect, promovat în cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării de catre minister. Va promova, totodată, prin reţeaua sa de reprezentare, gama de servicii oferite de Zona Liberă Giurgiu, cu precădere pe spaţiul non-UE”, a mai transmis ministerul.
Pe perioada colaborării, Administraţia Zonei Libere Giurgiu va oferi ministerului suportul tehnic şi logistic necesar promovării Strategiei Naționale de Export a României și a instrumentelor de susținere a firmelor românești in vederea creșterii exporturilor.
Zona Liberă Giurgiu s-a înfiintat prin Hotarârea Guvernului nr. 788/1996, în scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi. Un alt scop este sporirea posibilităților de folosire a resurselor economiei naționale, atât amplasamentul, cât și existența unor utilizatori preponderent cu activitate industrială.
C.C.