-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:41
No menu items!

Ministerul de Interne ia măsuri pentru „sărbători de iarnă în siguranță”

spot_img

Începând de luni, 23 noiembrie, și până la sfârșitul sezonului rece, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Petre Tobă, forțele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi angrenate într-o acțiune de amploare, care are drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, prin asigurarea unui climat de securitate publică la nivel național, au anunțat luni, reprezentanții MAI într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, efectivele MAI “vor acționa pe două paliere: primul palier este cel de prevenire, prevenție și descurajare și al doilea – cel de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii”.

Concret, pe durata acțiunii vor avea loc misiuni punctuale în domeniul menținerii și asigurării ordinii publice, al prevenirii violenței stradale, al siguranței rutiere, precum și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor economico-financiare.

“Se va acorda o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă și a articolelor pirotehnice”, se mai arată în comunicatul de presă.

Mai mult, vor fi luate măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei, având în vedere numărul mare de cetățeni care tranzitează granițele României în această perioadă.

Pentru asigurarea suportului necesar structurilor de ordine și siguranță publică, cât și pentru misiunile medicale de urgență, Ministerul Afacerilor Interne are pregătite 6 elicoptere și 2 avioane medicale.