6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:25
No menu items!

Ministerul Culturii își păzește sediul cu o firmă executată silit pentru datorii la stat

spot_img

Serviciile de pază vor costa 50.000 de euro

ministerul culturii

Sediul Ministerului Culturii din Bulevardul Unirii (Biblioteca Națională) va fi păzit de o agenție de pază de apartament, aflată în executare silită pentru datorii la bugetul de stat.

Ministerul Culturii a atribuit, pe 30 septembrie, un contract pentru paza sediului din Bulevardul Unirii nr 22, firmei Vog Sistem Guard SRL, o agenție de apartament, din sectorul 6 al Capitalei. Firma a fost selecționată prin negociere, procedură la care au participat nouă companii, din care doar două s-au calificat în etapa finală a licitației.

Potrivit site-ului oficial al ANAF, Vog Sistem Guard SRL se află în procedură de executare silită pentru suma restantă de 55.972 lei, din care obligațiile restante sunt 27.986 lei, TVA, 17.756 lei, restul constituind penalizări. În 2 septembrie, cu patru săptămâni înainte de atribuirea contractului, Administrașia Finanțelor Publice Sector 6 a emis către firma de pază și somația nr. 3132933.

Vog_datorii

Potrivit site-ului Ministerului Finanțelor, firma înființată în 2012 nu avea, în primul an de activitate, nici un angajat, dar avea un profit de 34.231 de lei. În anul următor, agenția de pază avea106 salariați, dar înregistra deja o pierdere de 33.257 de lei.

Valoarea contractului atribuit de Ministerul Culturii este de 227.247 lei, din care TVA este de 43.893 lei.

Andrei Tudor