-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:39
No menu items!

Militarii protestează de ziua lor. Premierul și președintele participă la ceremonii

spot_img

Cadre militare protestează marți în fața Guvernului, în timp ce premierul Nicolae Ciucă –  ministru interimar al Apărării – participă, alături de președintele Klaus Iohannis, la ceremoniile organizate în Parcul Carol din Capitală, cu ocazia Zilei Armatei Române. 

„Militarii, polițiștii, ceferiştii, silvicultorii, agricultorii, minerii, lucrătorii Tesa şi BBC din Sănătate, personalul aeroportuar şi toate celelalte „armate” solidare de lucrători nemulţumiţi se reunesc în faţa Guvernului României într-o nouă „bătălie” pe frontul social pentru recâştigarea demnităţii, a drepturilor pierdute şi pentru restabilirea justiţiei sociale! Preţurile mari şi inflaţia fac viaţa insuportabilă, iar prin nerespectarea şi neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de muncă ale salariaţilor şi pensionarilor se zdruncină încrederea românilor în statul de drept şi se pierde orice speranţă de progres social în România – stat membru al Uniunii Europene. În actualul context intern şi internaţional, când ameninţarea militară şi criza economico-financiară şi identitară planează asupra tuturor statelor membre ale UE şi NATO, federaţiile sindicale şi sindicatele membre ale CSN Meridian au considerat că cea mai semnificativă zi pentru reluarea dialogului cu Guvernul României, început cu ocazia mitingului din 4 mai a.c., ar fi Ziua – simbol de 25 Octombrie, Ziua Armatei”, explică reprezentanţii Confederației Naționale Sindicale Meridian – organizatorii protestului –  într-un comunicat de presă. 

Potrivit sindicaliştilor, revendicările generale vizează majorarea la 3.200 de lei a salariului minim brut garantat în plată pentru toate categoriile socio-profesionale, începând cu 1 ianuarie 2023, instituirea prin lege a unui sistem de indexare automată raportat la inflaţie, a salariilor, pensiilor şi a altor prestaţii sociale şi pentru menţinerea puterii de cumpărare a cetăţenilor, funcţie care ar putea fi asigurată de un Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional, respectarea contractelor colective de muncă şi respectarea şi aplicarea integrală în forma promulgată a legilor adoptate de Parlamentul României (Legea salarizării nr. 153/2017, Legea privind Statutul Personalului Feroviar nr.195/07.09.2020, Legea privind Statutul Personalului Silvic nr.234/09.12.2019, Legea pensiilor militare de stat nr. 223/2015, Legea privind industria naţională de apărare nr. 232/2016, Legea pensiilor civile nr. 127/2019), negocierea şi încheierea unui Contract Colectiv de Muncă la Nivel Naţional şi deblocarea negocierilor colective.

Sindicaliştii au, însă, şi revendicări specifice. Astfel, pentru sectorul transporturilor feroviare, se cere urgentarea adoptării unei Hotărâri de Guvern cel mai târziu în noiembrie 2022, privind atribuirea directă a contractelor de servicii publice pentru perioada 11 decembrie 2022 – 11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători cu operatorii de transport feroviar care efectuează transport public de călători pe calea ferată şi se conformează obligaţiilor de serviciu public de interes naţional şi investiţii în material rulant nou, finanţarea reparaţiilor materialului rulant, investiţii în resursele umane ale societăţii şi asigurarea unor condiţii de salarizare şi de muncă decente.

Conform revendicărilor, contractul de servicii publice pentru SNTFC CFR Călători trebuie să cuprindă modernizarea tuturor locomotivelor şi vagoanelor SNTFC CFR Călători pe durata celor 10 ani de derulare a contractului, precum şi să cuprindă programe care să asigure creşterea calităţii condiţiilor de muncă ale angajaţilor şi a calităţii condiţiilor de călătorie ale pasagerilor, pe toată durata derulării contractului.

Sindicaliştii se pronunţă totodată împotriva intenţiilor de destructurare a reţelei medicale a Spitalelor CFR din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Pentru domeniul silviculturii, sindicaliştii cer respingerea Planului de măsuri elaborat de Guvernul României privind Romsilva, care prevede regionalizarea administraţiei silvice, reconfigurarea structurilor organizatorice ale Romsilva prin separarea activităţii de administrare şi gestionare de activitatea de exploatare, precum şi dublarea sau triplarea suprafeţelor ocoalelor silvice şi respingerea iniţiativelor de reorganizare a activităţii de pază a pădurilor, de separare a activităţilor de producţie din cadrul Romsilva şi de separare a celor 22 de parcuri naţionale şi naturale, aflate în prezent în administrarea regiei.

Alte revendicări vizează înfiinţarea de către Guvern a unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri, consultarea partenerilor sociali la elaborarea, modificarea sau completarea actelor normative cu impact asupra sectorului silvic (Codul Silvic, HG nr. 229/2009 privind reorganizarea RNP-Romsilva, H.G. NR. 1074/2009 – Regulamentul de pază a pădurilor etc) şi intervenţia Guvernului pentru punerea în aplicare a Statutului personalului silvic, care prevede reducerea vârstei standard de pensionare a silvicultorilor, cu un 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate, potrivit legii, în condiţii speciale de muncă.

În ceea ce priveşte armata şi industria de apărare, CNS Meridian solicită aplicarea în integralitatea sa, în forma promulgată, a Legii 223/2015 şi abrogarea amendamentelor aduse ulterior, prin OUG-uri, Legii pensiilor militare de stat, amendarea Legii 168/2021, în sensul acordării echitabile a drepturilor de veteran tuturor militarilor şi poliţiştilor care au îndeplinit misiuni de luptă şi în ţară, nu numai în străinătate, scoaterea rezerviştilor şi militarilor în retragere din sfera de competenţă a ministerelor Muncii, Finanţelor Publice şi a comisiilor de muncă parlamentare, deoarece nu au avut contracte de muncă normată ci de prestare a activităţii la ordin, au avut contribuţii, inclusiv la pensii, direct la bugetul de stat, au fost şi sunt plătiţi din cota rezervată „Apărării”, conform Tratatului de aderare la NATO.

De asemenea, revendicările vizează modificarea, prin amendamente, a prevederilor legilor 153/2017 şi 127/2019, în sensul recunoaşterii, prin salarizare şi calculul pensiei, a obligaţiilor, riscurilor şi privaţiunilor civililor angajaţi în structurile militare, renegocierea PNRR, cu scoaterea pensiilor militare de stat, definite drept „ocupaţionale”, din procentul prevăzut, de 9,4% din PIB, deoarece au alt statut juridic şi altă sursă de finanţare, revizuirea OUG 130/2021 în sensul acordării sporului de 10% tuturor pensionarilor, civili şi militari şi neimpunerea la plata CASS a rezerviştilor şi militarilor în retragere (indiferent de anul trecerii în rezervă) care, prin legile-statut, au asigurată gratuitatea actului medical, pentru ei şi familiile lor, în policlinicile, spitalele şi centrele de recuperare şi tratament proprii, luarea de urgenţă a măsurilor necesare pregătirii economiei, populaţiei şi teritoriului pentru apărare, relansarea activităţii şi investiţii de urgenţă în Institutul Cantacuzino, Institutul de Cercetări Medico-Militare şi în industria farmaceutică românească, crearea rezervelor naţionale de hrană, echipamente, muniţii, carburanţi şi medicamente pentru o perioadă de minimum doi ani, conform normativelor europene şi actualizarea de urgenţă a Legii privind industria naţională de apărare nr.232/2016, actualizarea Strategiei naţionale privind apărarea teritoriului şi adoptarea unei Strategii naţionale pentru relansarea, reorganizarea, revitalizarea şi modernizarea industriei naţionale de apărare, în vederea protejării intereselor naţionale de apărare ale României.

Pentru Poliţie, CNS Meridian cere respectarea în integralitate a drepturilor personalului din Poliţia Naţională şi din Poliţia Locală negociate şi acordate conform legii, reducerea vârstei de pensionare a poliţiştilor locali, prin încadrarea activităţii în condiţii speciale sau deosebite de muncă, conform Legii Poliţiei Locale şi aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la agricultură, lista de revendicări cuprinde: ajutor de stat pentru fermierii afectaţi de secetă în 2022; măsuri de sprijin concrete pentru combaterea crizei energetice; adoptarea unor măsuri active pentru susţinerea financiară a fermierilor români privind energia electrică şi îngrăşămintele pentru agricultură; funcţionare Casei Române de Comerţ Agroalimentar Casa Unirea în sprijinul fermierilor români; finanţarea programului antigrindină şi creşterea precipitaţiilor; implementarea programelor de combatere a schimbărilor climatice.

CNS Meridian mai solicită „justiţie socială în regiunile miniere”, şi anume respectarea obligaţiilor Guvernului României privind tranziţia justă în zonele miniere carbonifere din România, Valea Jiului, Bazinul Olteniei şi respectarea Protocolului încheiat la data de 20 septembrie 2022 între Ministerul Energiei şi Sindicatul „MUNTELE”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara.

Pentru personalul TESA, sindicaliştii cer eliminarea până la sfârşitul anului a tuturor inechităţilor privind salarizarea în sistemul de sănătate şi educaţie precum şi în alte domenii de activitate afectate, eliminarea inechităţilor şi redarea demnităţii personalului TESA BBC – biochimişti, biologi şi chimişti din sistemul sanitar şi a personalului auxiliar – sanitar şi introducerea personalului nedidactic în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale ca şi personalul didactic şi didactic auxiliar, având în vedere faptul că îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi unităţi de învăţământ.

În sectorul gospodăririi apelor, revendicările vizează tarifarea corectă a apei pentru a asigura sustenabilitatea economică şi financiară a Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor, scoaterea salariaţilor din Apele Române din grila de la Anexa VII – Legea salarizării nr. 153/2017 şi implicit aprobarea unei noi grile de salarizare în funcţie de specificul muncii de gospodărire a apelor, domeniu strategic marginalizat sistematic, asigurarea plăţilor compensatorii pentru disponibilizări colective şi individuale neimputabile salariaţilor, acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare până la 15% din salariul de bază la nivel maxim, acordarea sporului pentru lucrul în ture, pentru asigurarea continuităţii muncii în weekend, compensaţii pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, majorări pentru complexitatea muncii şi respectarea condiţiilor de muncă conform Codului Muncii.

Revendicările au în vedere şi sectorul transporturilor aeriene, pentru care sindicaliştii cer modificarea Legii 95/2008 privind Statutul personalului aeronautic tehnic nenavigant din aviaţia civilă din România în sensul prevederilor noului Cod aerian al României, prin introducerea în lege a tuturor categoriilor de personal certificat de aerodrom, respectarea Codului Muncii, a Contractelor Colective de Muncă la nivel de unitate şi Contractelor Individuale de Muncă la nivelul aeroporturilor din România, plata drepturilor salariale restante din 2021 care se cuvin salariaţilor din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti în temeiul CCM şi CIM, eliminarea interferenţei politicului în administrarea şi conducerea executivă a instituţiilor specializate de aviaţie civilă – aeroporturi, autorităţi cu atribuţii tehnice de specialitate etc, numirea persoanelor din conducerile executive şi CA pe criterii de expertiză profesională, nu pe criterii de afiliere politică, elaborarea unei strategii guvernamentale privind dezvoltarea aviaţiei civile în România, susţinere guvernamentală concretă în implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi în reoperaţionalizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Băneasa Aurel Vlaicu, în adaptarea aeroporturilor la tehnologiile verzi – migrarea către un consum energetic verde, dar şi în dezvoltarea integrată a transportului intermodal rutier – feroviar – aviatic, la nivelul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Totodată, sindicaliştii cer salarizarea personalului aeroportuar la un nivel similar celui de pe aeroporturile aeriene.

Protestul a început la ora 10.00 și se va încheia la 13.30. 

Raluca Dan