6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 3:56
No menu items!

Milionarul Sorin Țerbea, judecat în dosarul mitei din fotbal, a murit în accident de elicopter

spot_img

Milionarul Sorin Ţerbea (foto stânga), în vârstă de 50 de ani, judecat în dosarul scandalului de corupție din arbitrajul românesc, alături de fostul șef al arbitrilor, Vasile Avram, a murit luni seară, după ce propriul elicopter s-a prăbuşit în localitatea Tăureni, într-un lac. În aparatul de zbor se mai aflau alte cinci persoane. Un singur pasager a scăpat cu viață, o femeie, transportată de urgență la spital.

Patronul echipei FC Târgu Mureș, Sorin Țerbea, era în vizită la o fabrică de mobilă din Tăureni alături de oameni de afaceri din Germania care urmau să investească în zonă. Primarul localităţii, Ovidiu Oltean, a spus că a fost salvată o persoană, iar ceilalţi pasageri au murit înecaţi, după ce elicopterul s-a prăbusit în lac, la o adîncime de doi metri.

Fostul şef al Comisiei Centrale a arbitrilor, Vasile Avram, omul de afaceri Sorin Ţerbea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul de corupţie din arbitraj au fost achitaţi, în luna mai, de Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind însă definitivă. În octombrie 2011, Vasile Avram, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, iar omul de afaceri Sorin Ioan Ţerbea, pentru dare de mită în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost judecaţi Adrian Penciu, avocat în Baroul Giurgiu, acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, Vasile Constantin Chiorean, recepţioner la un hotel din Tîrgu Mureş deţinut de o societate controlată de Ţerbea, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, precum şi Nicolae Iacobescu, acuzat de complicitate la dare de mită şi la luare de mită, ambele în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 21 mai 2011, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal FCM Târgu Mureş – Universitatea Cluj, din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, Vasile Avram a primit de la Sorin Ţerbea suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012.

„În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Târgu Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan. Elicopterul respectiv a fost pilotat de inculpatul Iacobescu Nicolae şi închiriat, în acest scop, de o societate comercială controlată de inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, costul acestui transport fiind de aproximativ 3.000 de euro”, notau procurorii, în documentul citat.

Suma de 19.000 de euro i-a fost dată lui Vasile Avram prin intermediul lui Nicolae Iacobescu şi Vasile Constantin Chiorean, au precizat procurorii.

De asemenea, potrivit procurorilor, în 26 septembrie, în condiţiile în care Vasile Avram era cercetat în stare de arest preventiv în acest dosar penal, avocatul acestuia, Adrian Penciu, i-a dat un exemplar fals al unei hotărâri din 21 ianuarie 2011 a Biroului Executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor, care a fost semnat de Avram.