4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:36
No menu items!

Milionarii britanici care au sechestrat două tinere, cercetați în libertate. DIICOT a preluat dosarul

spot_img

Dosarul fraţilor Tristan și Andrew Tate, britanicii acuzaţi că au sechestrat în vila lor din Voluntari două tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze, a fost preluat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Cei doi milionari sunt cercetați în libertate după ce au fost reținuți de procurorii ilfoveni care au descins, luni seara, în vila lor și le-au eliberat pe cele două tinere, în baza unei sesizări făcute de Ambasada SUA la București. 

„La data de 11.04.2022 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus declinarea în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală într-o cauză în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

La data de 11.04.2022 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și viol.

În cauză au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea percheziții domiciliare la două imobile din Județul Ilfov, fiind ridicate bunuri de interes pentru soluționarea cauzei.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au audiat în cursul nopții de 11/12.04.2022 mai mulți martori în vederea lămuririi situației de fapt.

Cercetările sunt continuate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală cu sprijinul B.C.C.O. București, urmărirea penală desfășurându-se in rem.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis, marți, reprezentanții DIICOT, într-un comunicat de presă. 

O tânără de 21 de ani, cetățean american, a fost ținută captivă de doi cetățeni britanici, pe Ambasada SUA a dat, luni, informația Poliției Ilfov, care a găsit tânăra într-un imobil.

Unul dintre reprezentanții Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București a sunat la poliție și a dat informații că Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, este lipsită de libertate în mod ilegal.

Polițiștii au identificat un imobil de pe strada Washington, din orașul Voluntari, în care tânăra americancă era ținută captivă de fraților Tristan și Andrew Tate (cetățeni britanici). Aceștia au fost reținuți și imobilul a fost percheziționat. În casă a fost găsită și o a doua victimă, dar poliția nu a dat detalii despre identitatea acesteia.

Raluca Dan