6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:00
No menu items!

Milioane de păsări mor zdrobindu-se de zgârie-nori

spot_img

Nu mai puțin de 100 de milioane de păsări mor anual în Statele Unite din cauza impactului cu geamurile curate, din sticlă transparentă sau reflectorizantă ale zgârie-norilor. Zburătoarele văd în interiorul construcțiilor plante ornamentale și vor să se așeze pe ele, iar în cazul geamurilor reflectorizante păsările văd în ele cerul și se avântă cu viteză spre această iluzie optică.

O situație asemănătoare se întâmplă și în cazul grădinilor zoologice, care, mai nou, sunt protejate cu geamuri securizate. Fenomenul a început să fie vizibil și în România odată cu ridicarea unor clădiri moderne, similare cu cele de pe tărâmul american. Un grup de iubitori ai păsărilor, din Brașov, încearcă să găsească o soluție pentru protejarea zburătoarelor. Contactat de reporterii Newsbv.ro, președintele Societății Ornitologice din România, filiala Brașov, prof. dr. ing. Dan Traian Ionescu, a declarat: „Din păcate, sunt mai multe astfel de construcții înalte în Brașov. Dacă acea clădire este o proprietate privată, nu poate interveni primăria sau altă autoritate, mai ales că nu există o legislație care să interzică un anumit tip de geam, de care se lovesc păsările. Rezolvarea ar fi doar lipirea unor siluete de păsări-răpitoare care se găsesc de vănzare în diverse magazine pet-shop, a precizat prof. dr. ing. Dan Traian Ionescu, cadru didactic în cadrul Facultății de Silvicultură Brașov.

Și la Timișoara, în zona Bastionului, au fost observate păsări moarte, în urma impactului cu cea mai înaltă clădire de sticlă din oraș. În acest caz, Garda de Mediu a județului Timiș a sesizat Primăria, pentru adoptarea aceleiași metode occidentale pe bază de autocolante cu păsări răpitare, dar care, se pare, că nu este agreată de toți specialiștii. Din nefericire, de foarte multe ori, păsările care-și pierd viața în urma impactului dur cu ferestrele, nu sunt dintre cele comune. Printre acestea se numără: ciocănitori, pițigoi, botgros, cintezoi, măcălendri, etc., acest lucru dând o dimensiune sporită fenomenului cauzat de intervenția omului în natură. În București putem întâlni păsări moarte, din aceleași cauze, prin tot centrul, în special acolo unde există clădiri înalte.

Răzvan Mateescu

Foto: www. Lumea Vietuitoarelor