6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:01
No menu items!

Milcev, EY România: Primele semnale arată că încasările statului din ”taxa de stâlp” vor fi de două ori mai mari decât estimările inițiale

spot_img

Milcev Alexandru

Alexander Milcev, partener la EY România și director al Diviziei de Taxare Internațională, a afirmat că statul ar putea avea încasări de două ori mai mari pentru 2014 decât estimarea inițială de 488 de milioane de lei din taxa pe construcții speciale, în vigoare din 2014 și cunoscută drept ”taxa pe stâlp”. Cele mai afectate companii vor fi cele din domeniul utilităților, cum ar fi Transelectrica, și cele care dețin multe active imobiliare, cum ar fi companiile din domeniul retail-ului.

Milcev a spus că estimarea sa se bazează pe primele discuții cu clienții din domeniul privat. Declarațiile au fost făcute miercuri, la Conferința anuală de fiscalitate, organizată la București de compania de consultanță EY România.

O estimare și mai optimistă – peste 1 miliard de lei – a fost făcută recent și de reprezentanți ai Ministerului Finațelor.

Modificările fiscale referitoare la ”taxa pe stâlp” sunt de mare interes pentru contribuabili, pentru că legislația nu este clară în ceea ce privește clasificarea construcțiilor speciale și, implicit, obligațiile de impozitare.

Contribuabilii sunt sfătuiți să depună actele necesare pentru luarea în evidență ca și plătitor de impozit pe construcții și să găsească mijloace de optimizare fiscală până pe 30 ianuarie, pentru că, în funcție de aceste evidențe, vor plăti impozite anii următori.

Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, a afirmat că statul pregătește modificări legislative majore în ceea ce privește trecerea la sisteme electronice de marcat, în contextul în care România este printre ultimele țări din Europa unde se folosesc role de hârtie pentru a demonstra încasările (cu rol de martor). Astfel, se fac analize pentru a stabili un termen de timp fezabil în care s-ar pute trece la case de marcat cu sistem electronic, conectate cu un server din Ministerul Finanțelor, pentru a se putea urmări tranzacțiile în timp real.

Alte modificări fiscale relevante din 2014:

  • Posibilitatea firmelor/sucursalelor firmelor străine din România de a opta ca anul fiscal să corespundă cu exercițiul financiar.
  • Introducerea legislației de holding, care permite scutirea impozitului pe profit a veniturilor obținute din dividende, vânzarea sau cesionarea de titluri de participare și din lichidare. Condițiile impuse sunt ca firma respectivă să obțină aceste venituri de la o filială în care deține minimum 10% din capitalul social, iar această participație să fi fost deținută neîntrerupt timp de cel pițin un an. Milcev: România a intrat pe harta internațională a destinațiilor de holding dupa 15 noiembrie 2013. Avem una din cele mai avantajoase prevederi din lume în ceea ce privește evitarea dublei imuneri cu SUA, din 1973, nu a fost renegociată. A fost un pas important, care a atras atenția comunității internaționale de fiscaliști și de consultanți, multi văd o oportunitate. Sperăm ca acest pas cu efect din 2014 să nu fie afectat de alte modificări legislative. Este un element pozitiv pentru poziționarea internațională a României, în competiția acerbă pentru banii din taxe. Până acum, nu am știut să atragem tipul acesta de bani, cum a reușit Olanda. Olandezii au experiență, au o reputație bună, dar avem și noi avantaje.
  • Cheltuielile de sponsorizare nedeductibile pot fi reportate pe o perioadă de 7 ani. Astfel, se rezolvă problema utilizării la maximum a plafonului de 0,3% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul datorat. Anii trecuți, companiile nu alocau bani pentru sponsorizări în timpul anului, pentru că nu puteau să prognozeze profitul și, implicit, nu știau dacă s-ar fi încadrat în plafonul de 20% din impozitul pe profit.

Vlad Bârleanu