-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:45
No menu items!

Mii de pompieri, pregătiți să intervină în zonele inundate

spot_img

Peste 3.000 pompieri cu 600 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele pentru care hidrologii au emis avertizări pentru perioada următoare.

În acest context, IGSU a dispus inspectoratelor din județele aflate sub incidența codului de vreme rea adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea și gestionarea producerii unor eventuale situații de urgență.

De asemenea, în județele aflate sub incidența atenționării, s-a dispus asigurarea rezervei de personal și activarea, la nevoie, a grupelor operative pentru intervenția imediată. „La acest moment sunt în vigoare o avertizare de Cod portocaliu de inundații pentru afluenții de stânga ai râului Olt din județele Brașov și Sibiu, valabilă până în seara aceasta, la ora 24,00, și o atenționare de Cod galben pentru pe unele râuri din județele Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Galați, Harghita, Sibiu, Vrancea, Vaslui și Vâlcea cu valabilitate până mâine la ora 18,00”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În funcția de evoluția situației, inspectoratele pentru situații de urgență județene vor activa grupele operative și vor asigura rezerva de personal necesară intervenției, inclusiv prin dislocarea imediată în zonele de risc, a unor detașamente de pompieri care să participe la limitarea și înlăturarea eventualelor efecte negative, evacuarea populației, animalelor și bunurilor aflate în pericol. „În continuare, echipaje de intervenție din județele Arad și Cluj acționează pentru evacuarea apei din gospodării, curățarea fântânilor și distribuirea de apă potabilă, prin instalațiile specifice, în comunitățile din zonele afectate de inundațiile înregistrate în ultimele zile. Totodată, reprezentanți ISU alături de membri ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență monitorizează și evaluează situațiile produse, pentru eliminarea potențialelor riscuri pentru populație”, se arată în comunicat.

Evoluția efectelor generate de fenomenele meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național din cadrul IGSU, la nevoie, fiind posibilă dislocarea forțelor și tehnicii de intervenție la inundații de la alte inspectorate care nu se află sub incidența avertizărilor de vreme rea.

Andrei Tudor