-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:59
No menu items!

Mii de pompieri și jandarmi, zilnic, în misiuni de salvare. Elicopterele MAI și SMURD au participat la intervenție. FOTO și VIDEO

spot_img

Deszapezire 3

Mii de pompieri, jandarmi și poliţişti participă, zilnic, la misiuni de salvare a persoanelor care necesită îngrijiri medicale și la acțiuni de deszăpezire, în județele afectate de viscol, informează MAI.

  • BUZĂU

Aproximativ 300 de jandarmi acţionează, în județul Buzău, pentru salvarea şi evacuarea populaţiei sinistrate, precum şi pentru deszăpezire, pe raza localităţilor Berca, Pârscov, Smeeni, Cilibia, C.A. Rosetti, Luciu, Largu, Ruşeţu, Rîmnicelu, Racoviţeni, Smurgeşti, Merei, Pietroasele, Neeni, Vâlcele. Din totalul acestora, 160 de jandarmi au fost dislocaţi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti.

Pe tot parcursul zilei de miercuri au fost executate 23 de misiuni pentru preluarea şi  transportul pacienţilor cu ajutorul ambulanţelor S.M.U.R.D. şi a celor aparţinând Serviciului de Ambulanţă Buzău. Intervenţiile echipelor de salvare au fost sprijinite de utilaje de deszăpezire, care au făcut posibil accesul echipajelor medicale în zonele înzăpezite.

Astfel, au fost transportate în siguranţă, către unităţi medicale de specialitate, două femei gravide, precum şi alte 21 de persoane cu diferite afecţiuni ce reclamau o intervenţie medicală de urgenţă.

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 04.17, echipele de salvatori au intervenit în localitatea Lipia, comuna Merei, pentru preluarea unei femei însărcinate, în vârstă de 35 ani, și transportarea acesteia la maternitatea municipiului Buzău. Ambulanţa ce a intervenit la acest caz a fost sprijinită de utilaje de deszăpezire şi o autospecială şenilată.

De asemenea, pe întreg parcursul zilei de miercuri, jandarmii, poliţiştii şi pompierii, sprijiniţi de militari, au intervenit în acţiuni de deszăpezire, pentru deblocarea căilor de acces şi distribuirea de alimente în zonele afectate de vremea severă din ultimele zile.

Totodată, 27 de persoane (25 de cetăţeni din Republica Moldova şi 2 cetăţeni greci), pasageri ai unui autocar cu destinaţia Atena ce nu şi-a mai putut continua drumul din cauza condiţiilor meteo, au fost cazaţi la sediul Primăriei oraşului Râmnicu Sărat.

  • VRANCEA

În cursul nopţii de miercuri spre joi, accesul ambulanţelor spre zonele de intervenţie s-a realizat cu sprijinul utilajelor de la deszăpezire. Astfel, în jurul orei 22.30, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, echipele de salvatori au fost anunţaţi despre situaţia unui copil de un an din satul Slobozia Boteşti, comuna Măicăneşti, care prezintă febră, vomă şi tuse. Trei utilaje de deszăpezire au acţionat pe toată durata intervenţiei, pentru a asigura accesul către locaţia în care se afla copil, respectiv pentru deplsarea în deplină siguranţă a acestuia către o unitate spitalicească specializată din Focşani. În dimineaţa zilei de joi, 30 ianuarie a.c., în  jurul orei 04.00, copilul a fost predat medicului de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului  Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani.

În jurul orei 04.40, un alt caz medical a fost anunţat dispeceratului integrat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv cel al unui copil de 4 luni cu febră şi dureri abdominale ce necesita asistenţă medicală de urgenţă. Imediat, un echipaj SMURD şi o autospecială şenilată din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani s-au deplasat către comuna Câmpineanca, în zona Popasul dintre Vii. Misiunea a fost dificilă ca urmare a vizibilităţii reduse, condiţiilor meteo nefavorabile şi a stratului gros de zăpadă. Cu toate acestea, în jurul orei 06.00, echipele de salvatori au reuşit să ajungă în locul în care se afla copilul şi să-l transporte în siguranţă, împreună cu mama sa, către o unitate medicală de specialitate din Focşani.

Echipele de salvatori au intervenit şi în cazul unei femei din localitatea Suraia care necesita ajutor medical de urgenţă. Aceasta a fost preluată de către o ambulanţă însoţită de un utilaj de deszăpezire şi transportată în deplină siguranţă către o unitatea medicală specializată din judeţ.

Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au acţionat miercuri în sprijinul populaţiei vulnerabile din judeţ, prin deszăpezirea gospodăriilor din mai multe sate aparţinând comunelor Tătăranu, Ciorăşti şi Măicăneşti. Acţiunile de deszăpezire s-au realizat cu sprijinul primarilor şi al poliţiştilor din aceste localităţi.

  • PRAHOVA

Angajaţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în cursul zilei de miercuri în 109 situaţii de urgenţă. Din totalul acestora, 77 au fost acţiuni de intervenţie pentru acordarea de asistenţă medicală, şase intervenţii pentru degajarea copacilor căzuţi în localităţile Comarnic, Sinaia şi Câmpina, la care s-au adăugat alte 26 de intervenţii diverse.

Un caz dificil a fost cel al unui copil de 8 ani, cu stare febrilă, din localitatea Baba Ana. Pentru salvarea acestuia, echipajele de salvatori au apelat la o autospecială şenilată a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi la o ambulanţă SMURD. Întrucât stratul de zăpadă era foarte mare, ambulanţa nu a putut ajunge până la locul în care se afla copilul. Pentru aceasta, deplasarea a fost continuată circa 15 kilometri, în condiţii extrem de dificile, cu ajutorul şenilatei. În cele din urmă, echipajul SMURD a preluat copilul, transportându-l în siguranţă până la ambulanţă. Ulterior, acesta a fost transportat către o unitate medicală din judeţ, pentru a primi asistenţă medicală de specialitate.

De asemenea, echipele de salvare au mai desfăşurat o intervenţie în localitatea Baba Ana, pentru preluarea unei persoane cu insuficienţă respiratorie şi transportarea acesteia către o unitate spitalicească din judeţ. Şi în acest caz, intervenţia echipelor medicale a fost sprijinită de o autofreză.

Angajaţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat o misiune asemănătoare pentru preluarea un bărbat cu insuficienţă din localitatea Găgeni, şi transportarea acestuia la o ambulanţă ce nu a putut ajunge la locul în care se afla acesta. Ulterior, pacientul a fost transportat la spital, primind îngrijiri medicale de specialitate. O intervenţie similară a fost desfăşurată pentru preluarea din localitatea buzoiană Săhăteni şi transportarea la o ambulanţă a unui bărbat cu multiple fracturi.

Totodată, echipele de salvatori au intervenit cu două autospeciale şenilate pentru asigurarea accesului  echipajelor de intervenţie la staţiile de pompare-distribuţie apă, în zone greu accesibile (comuna Izvoarele, sat Schiuleşti), precum şi pentru deblocare drumului de acces Telega – Bosilceşti.

Având în vedere prognoza meteo pentru zilele următoare, în dimineaţa zilei de joi, pompierii prahoveni intervin în 81 de localităţi în acţiuni de deszăpezire, pentru eliberarea căilor de acces în unităţile şcolare, sanitare, instituţii publice de interes comun, iar utilajele de deszăpezire acţionează pe toate drumurile naţionale şi judeţene.

  • IALOMIŢA

În cursul serii de miercuri, în jurul orei 20.00, o gravidă în vârstă de 17 ani din oraşul Amara, aflată în ultima lună de sarcină, a apelat numărul unic de urgenţă 112, acuzând dureri. Având în vedere drumul greu accesibil din cauza zăpezii şi a viscolului, precum şi faptul că inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se afla în zonă cu o maşină de teren, acesta a luat decizia de a se deplasa la locuinţa pacientei, preluând femeia însărcinată şi transportând-o de urgenţă la Spitalul Municipal Slobozia.

  • ARGEŞ

Un echipaj al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit, în cursul noţii de miercuri spre joi, împreună cu un echipaj al poliţiei din comuna Vedea, pentru căutarea unui bărbat care anunţase prin numărul unic de urgenţe 112 că s-a rătăcit. Pe baza reperelor furnizate de acesta echipelor de salvare, acesta a fost găsit în scurt timp, viaţa bărbatului nefiind pusă în perico

  • BRĂILA

Angajaţii structurilor Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, de întreaga durată a zilei de miercuri, în acţiuni de deszăpezire în sprijinul comunităţilor locale din Tufeşti, Romanu şi Vădeni.

  • CONSTANŢA

Peste 850 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Internepoliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, împreună cu militari şi angajaţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiei create de vremea severă din ultimele zilei, au acţionat miercuri pentru salvarea persoanelor şi acordarea de ajutor medical celor aflaţi în dificultate, deszăpezirea şi deblocarea căilor de acces rutiere sau feroviare.

Acţiunea autorităţilor constănţene a fost sprijinită de 14 voluntari, membrii ai clubului Off-Road Dobrogea, cu şapte autovehicule 4×4.

  • TULCEA

În această dimineaţă, peste 50 de jandarmi participau la acţiuni de deszăpezire în oraşele Tulcea (Centrul de Copii Speranţa şi Cantina Socială), Babadag (spitalul şi azilul de bătrâni din localitate) şi Măcin.

 D.M.