Peste 70.000 dintre cei 900.000 de locuitori din Donețk au plecat din oraș
Numeroşi locuitori din Doneţk părăseau oraşul, la acest sfârşit de săptămână, temându-se de un atac considerat iminent după confruntările din ultimele zile, soldate cu 30 de morţi în 48 de ore în rândul forţelor guvernamentale, potrivit AFP.
Trupele de la Kiev au avansat în această săptămână pentru a lua poziţie la circa 20 de kilometri de oraş. Dar oficialii ucraineni, inclusiv preşedintele Petro Poroşenko, au părut să excludă un atac frontal împotriva Doneţk şi a celuilalt oraş rebel, Lugansk, care ar produce în mod inevitabil numeroase victime în rândul populaţiei civile.
Totuşi, numeroşi locuitori din Doneţk au ales să nu îşi asume riscul şi să părăsească oraşul cât mai este timp şi cât trenurile încă funcţionează.
Potrivit „premierului” republicii populare Doneţk, autoproclamate, Aleksandr Borodai, peste 70.000 dintre cei 900.000 de locuitori au plecat deja.
Vineri, trenurile circulau normal, ceea ce nu este totuşi o situaţie excepţională, a precizat un angajat al căilor ferate. Plecările se fac într-o atmosferă de calm, fără enervare sau scene de exod, dar cu cozi de aşteptare lungi la casele de bilete.
Pe teren, confruntările dintre cele două părţi continuă, inclusiv pe aeroportul din Doneţk, controlat de forţele guvernamentale şi atacat de rebeli. Dar acestea rămân relativ limitate, fără să poată fi excluse pierderi importante, precum cei 19 militari ucraineni ucişi vineri dimineaţa într-un atac cu rachete Grad lansat de rebeli în regiunea Lugansk.
Cu alte patru persoane ucise în zona de conflict joi şi vineri şi alte şapte anunţate sâmbătă, bilanţul victimelor s-a ridicat la 30 de morţi în 48 de ore, fiind unul dintre cele mai grave de la începutul conflictului, în urmă cu aproape trei luni, după cel de 49 de morţi la bordul unui avion doborât de rebeli la 14 iunie.
D.M.