Dan Mihalache spune că a convenit cu premierul şi cu preşedintele PNL că în această perioadă este nevoie să aibă o altă funcţie decât cea legată de SGG şi a respins ideea că înlocuirea sa ar avea legătură cu presupuse declaraţii antiamericane.
„Am convenit cu premierul şi cu preşedintele PNL Crin Antonescu că în această perioadă este nevoie, ţinând cont de profilul meu public, de om care merge la emisiuni, care se bate în campanie, să am o altă funcţie decât cea legată de Secretariatul General al Guvernului, care este mai degrabă o instituţie care trebuie să rămână într-o zonă tehnică, de funcţie publică. Acesta a fost sensul discuţiei pe care am avut-o şi nu e o gaură în cer că nu o să mai fiu eu adjunct la SGG şi o să fiu în altă parte”, a spus Mihalache. El a subliniat că respinge „orice fel de speculaţii care ar viza presupuse declaraţii antiamericane” ale sale.
„Rămân în echipa guvernamentală, resping orice fel de speculaţii care ar viza presupuse declaraţii ale mele antiamericane, eu sunt şi am fost întotdeauna un susţinător al parteneriatului strategic cu Statele Unite, nu cred însă că parteneriatul strategic stă în preşedintele unei agenţii sau alta din România, cred că are obiective, target-uri, înţelegeri mult mai importante, a fost mai degrabă o manipulare a presei băsiste”, a explicat Mihalache. (A.M)
UPDATE: Ponta: Am semnat eliberarea din funcţie a lui Mihalache după şedinţa USL
Premierul Victor Ponta a declarat la Bruxelles că a semnat eliberarea din funție a lui Dan Mihalache luni, după ședința USL, punctând că nu are nicio legătură cu scrisoarea președintelui Băsescu trimisă către Guvern privind înlocuirea celor cu probleme la ANI.
”Din punctul meu de vedere, funcția de Secretar General al Guvernului și Secretar General Adjunct sunt funcții cu un caracter strict administrativ și cei care ocupă aceste funcții nu agreez ideea de a avea poziții publice, motiv pentru care domnul Mihalache fiind activ politic, public, nu putea să rămână Secretar General Adjunct”, a declarat Victor Ponta la Bruxelles.
Întrebat dacă schimbarea lui Mihalache are legătură cu cererea făcută luni de președintele Băsescu, Ponta a răspuns: ”Nu, am semnat documentul ieri dimineață, deci nu are nicio legătură cu solicitarea dlui președinte. Am semnat ambele documente, eliberarea din funcție a dlui Mihalache și numirea înlocuitorului, ieri după ședința USL”.