-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:12
No menu items!

Mihail Vlasov, fostul șef al Camerei de Comerț, al doilea dosar la DNA. INTERCEPTĂRI

spot_img

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României , pentru de dare de mită

Mihai Vlasov 1_SZ

Procurorii au stabilit că la începutul lui 2013, Mihail Vlasov, care era președintele Camerei de Comerț i-a cerut unui deputat din Comisia Juridică să îi susțină proiectul de lege conform căruia ONRC ar fi trecut din subordinea Ministerului Justiției, în cea a Camerei de Comerț.

Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obținute din activitatea desfășurată de Registrul Comerțului. În schimbul susținerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcția de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR.

comunicat DNA

Comisia Juridică din care făcea parte deputatul era competentă să dea un aviz pe proiectele de lege, care apoi mergeau în plen, pentru a fi supuse la vot.

Vlasov a pus pe ordinea de zi la Camera de Comerț cererea deputatului, de acordare a funcției de arbitru, iar colegiul de conducere al Camerei de Comerț, din care făcea parte și Vlasov, a semnat această solicitare.

În rechzitoriu apare informaţia conform căreia iniţiatorii proiectului vizat de anchetatori au fost: deputatul Aurel Vainer, deputatul Alina Gorghiu, senatorul Klarik Laslo-Attila, deputatul Atiila Marko, deputatul Mircea Grosaru și deputatul Florin Iordache.

Din interceptarea convorbirilor telefonice a rezultat că Mihail Vlasov a fost cel care şi-a exercitat influenţa asupra unor parlamentari, în special asupra acelora care aveau şi calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, astfel încât proiectul legislativ să fie însuşit de către parlamentari din partea unor grupuri politice diferite.

Astfel, Vlasov l-a sunat pe deputatul Florin Iordache căruia i-a indicat parlamentarii care urmează să semneze propunerea legislativă.

Vlasov Mihail: Dă-i telefon! «O iau s-o dau la alte…» Ca să fie semnătura lui ultima sau să renunţăm la ea. S-o semneze Vainer, Mircea Grosaru…

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu.

Florin Iordache: Da, mă, să văd că…

Vlasov Mihail: Notează-ţi pe hârtie.

Florin Iordache: Da, mă, îi ştiu. Aşa!

Vlasov Mihail: Deci, Grosaru, Vainer …

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Alina Gorghiu …

Florin Iordache: Da. Da.

Vlasov Mihail: Ă…Tu!

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Şi Toni, Toni Greblă

Florin Iordache: Păi, pe Toni nu-l mai am.

Vlasov Mihail: Nu-l mai ai, a plecat?

Florin Iordache: A plecat.

Vlasov Mihail: Păi, pune pe altcineva de la Senat, de-al no… Pe Ion Chelaru.

Florin Iordache: Da.

Vlasov Mihail: Pe Ioniţă Chelaru.

Florin Iordache: Îhâm! Bine.

Vlasov Mihail: Da.

Florin Iordache: Hai să văd, să iau…

Vlasov Mihail: Da’ să fie şi-un senator! Ca să fie şi-un senator, ştii!

Florin Iordache: Da, mă, da. Nu-i o problemă asta! Da.

Vlasov Mihail: Da. Pune-l pe Ioniţă Chelaru. Nu-i o problemă, da’ aşa-i normal.

Florin Iordache: Da, da.

Vlasov Mihail: Şi am să-ţi spun, după ce semnezi şi tu, şi ăia toţi, şi semnează şi Mircea, am şi-un PPDD-ist, da’ nu ştiu la care să mă opresc, la un avocat, ăla care mi l-a recomandat ăsta, da’ am şi pe altcineva, da.

Florin Iordache: Îhâm.

Vlasov Mihail: Eu nu-i cunosc!

Florin Iordache: Bine.

Vlasov Mihail: Eu nu-i cunosc deloc, dar ă, ă… Da. Bine.

Florin Iordache: Găsim! Hai că găsesc şi… că… da. Bine.

Vlasov Mihail: Hai!

Florin Iordache: Bine! Bine, Mi… Bine! Pa, pa!

Vlasov Mihail: Hai că azi s-o avem cu semnăturile! Când o ai, să-mi faci şi mie o copie, te rog frumos!

Florin Iordache: Da, Mişule! Fără probleme! Pa, pa!

rechizitoriu DNA

Ulterior, Vlasov a discutat cu o persoană neidentificată de anchetatori, căreia i-a comunicat faptul că a redactat proiectul legii registratorului comercial, care a fost însuşit de mai mulţi parlamentari, context în care apar vehiculate numele lui Marko Attila şi al lui Mircea Grosaru.

Vlasov Mihail: Am făcut legea, am obţinut şi semnăturile.

Interlocutoare: Da.

Vlasov Mihail: De la Vainer.

Interlocutoare: Da.

Vlasov Mihail: De la Alina Gorghiu. De la Klarik Laszlo, de la UDMR, un senator. De la Attila Marko, un deputat, tot de la UDMR. (..) De la Mircea Grosaru şi de la Florin Iordache.

rechizitoriu DNA

În cadrul rechizitoriului se arată că deputaţii Alina Gorghiu şi Florin Iordache au avut mai multe apariţii în presă, în perioada imediat următoare depunerii proiectului. Procurorii spun că cei doi deputați s-au delimitat de demersul legislativ, după ce au văzut reacția virulentă a societății civile, a mediului de afaceri și a altor politicieni.

Alina Gorghiu a fost audiată, în calitate de martor, în acest dosar, în 17 februarie, ea declarând, că, la începutul anului 2013, a fost contactată de către deputatul Florin Iordache care i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului.

Martora declară că nu şi-a pus problema cine a redactat acest proiect de lege, însă arată că acesta era un proiect asumat de formaţiunea politică din care face parte. Alina Gorghiu arată că nu a purtat discuţii cu deputatul Mircea Grosaru asupra acestei iniţiative legislative, însă s-a întâlnit cu acesta la Curtea de Arbitraj şi a presupus că a fost numit arbitru.

rechizitoriu DNA

Într-o altă convorbire telefonică, Vlasov susținea că premierul Victor Ponta ar fi dat „undă verde” pentru respectivul proiect legislativ.

Vlasov: Crin o să vină și el. Da’ vreau să-i spui lui Victor, vreau să spun ceva. Aseară am discu… s-a discutat aseară despre Registru. Ai înțeles?
Interlocutor: Îhî.
Vlasov: Eu am trimis-o, am trimis-o pe Mona (n.r. Mona Pivniceru, fost ministru al Justiției) la el.
Interlocutor: Da.
Vlasov: Și a zis că-mi dă Registrul fără… că asta i-a spus, știi? I-a zis: ‘Domn’ ministru, am o problemă! Că eu sunt în relația asta cu Mișu de treizeci de ani. Ăsta mă omoară cu Registrul! A zis că i l-ați promis, că ce fac eu cu Registrul ăsta?’ Și el a zis: ‘Păi, i-l dau, că i l-am promis! Că am făcut și o lege-n sensu’ ăsta și i-l dau!’.
Interlocutor: Corect!
Vlasov: Ce-a vrut să zică? Că a zis că dacă: ‘Că dacă nu vor ai mei…’. Adică ai lui, psd-iștii… ‘Îl dau la liberali și ăă…’. S-a referit la UNRC, cred că, nu? (n.n. ONRC)
Interlocutor: Da, corect, da.
Vlasov: Că UNRC-ul e la, e la… nu? (n.n. ONRC)
Interlocutor: Da, da. Da, da.
Vlasov: Cred că asta. Că nu-nțelegea asta ce-a vrut să zică, a venit la mine disperată. Zic: ‘Mă, cred că asta a vrut să zică!’.
Interlocutor: Da, da, da, da.
Vlasov: Da. Da. Deci, e clar, acolo e undă verde, trebuie doar să lucrez pe text, ca să fac ceva. Mă-ntâlnesc după-amiază cu cineva de la Curte, de la Curtea Constituțională, ca să discut subiectu’ ăsta.

Dosarul va fi judecat de magistrații de la Curtea de Apel București.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal instrumentat de DNA, după ce a fost prins în flagrant luând mită.