Mihai Zmărăndescu, fiul celebrului și titratului luptător român Cătălin Zmărăndescu, îi calcă acestuia pe urme, dorind să facă performanță în sporturile de contact și să ajungă cel puțin la nivelul tatălui său. Încununat cu multe victorii în ultimul timp, Mihai Zmărăndescu ne-a vorbit, într-un interviu exclusiv, despre viața sa din Anglia, acolo unde se antrenează cu tatăl său, la Zmarandescu Sports Academy, dar și despre planurile de viitor.
- Mihai, ce te-a făcut să alegi să practici sportul care l-a consacrat pe tatăl tău, Cătălin?
Ce m-a făcut să practic acest sport? Bună întrebare. Eu am practicat fotbalul în Anglia unde puteam să ajung la un nivel înalt, dar, în adâncul sufletului meu, îmi doream să practic sportul de contact, lucrul cu care tatăl meu nu a fost niciodată de acord. A urmat o perioadă de 2 ani în care nu ne-am vorbit datorită faptului că am renunţat la fotbal şi am plecat înapoi în România, unde am continuat fotbalul, lucrurile nu au mai mers şi m-am lăsat. Într-o zi mă gândeam ce fac cu viaţa mea de acum încolo, şi primul gând care mi-a venit în cap a fost: „Dacă tata nu mai vorbeşte cu mine şi e supărat o să fac sportul pe care mi l-am dorit de când eram mic”. Şi aşa am început cu boxul, gândimdu-mă că poate va veni ziua în care să accepte decizia mea!
- Ești mulțumit de nivelul la care ai ajuns?
Am avut câteva meciuri în România, până într-o zi când am avut şansa să particip la o gală de box în Anglia, acolo m-am întâlnit cu tatăl meu şi echipa lui. Tot ce ştiu este ca la începutul reprizei a 2-a, tatăl meu s-a transformat în antrenorul meu dându-mi indicaţii în timpul meciului. Am câştigat acel meci, dar relaţia noastră a început să funcţioneze abia vara trecută, când s-a hotărât să mă ia cu el în cantonamentele de pregătire împreună cu echipa lui şi atunci am realizat că nu-mi doresc altceva decât să fac acelaşi sport care l-a consacrat pe tatăl meu. Am tras ca un câine zi de zi la antrenamente sperând că într-o bună zi să fac şi eu parte din echipa lui. Lucrul acesta nu a întârziat, de atunci şi până acum câştigând 5 meciuri la box dintre care 2 titluri la semipro şi 2 meciuri de MMA (semipro) câştigate şi acestea. Nu sunt mulţumit nici pe departe de nivelul la care sunt, abia am împlinit 18 ani şi sunt la început de drum, un drum lung dar care sper că într-o zi să mă ducă la supremul titlu mondial în UFC.
- Crezi că poți depăși celebritatea și performanțele tatălui tău?
Este o întrebare care mi-am pus-o şi eu de foarte multe ori, Cătălin Zmarandescu a fost unul dintre pionierii artelor marţiale în România, iar eu vreau să fiu primul campion mondial român în UFC.
- Cum se poartă Cătălin cu tine la antrenamente? E dur? Te menajează? Ține cont că eștiu fiul lui?
În primul rând, când intru în sala de antrenament tata se transforma în coach. Ba, din contră, nu ţine cont că sunt fiul lui şi se poartă cu mine la fel cum se poartă cu ceilalţi. Antrenamentele sunt foarte dure, foarte solicitante, iar cine nu rezistă este trimis acasă. Aici mă refer la cei care fac performanţă.
Moto-ul lui este „Never Give Up. Locul 2 nu există”. Apropo de „locul 2 nu exist”, am asistat la o competiţie de Jiu-Jitsu Brazilian unde tata a ajuns până în finală, dar, pierzând locul 1 la jumătate de punct, nici măcar nu s-a dus la premiere spunând că nu merită să fie pe acel podium dacă nu ia medalia de aur.
- Revii în România sau rămâi în Anglia?
Nu, nu rămân în UK , sunt născut şi crescut în România şi aici voi sta indiferent cât de greu va fi.
- Cum arată o zi din viața ta? Care este programul tău zilnic?
Am primul antrenament al zilei la ora 7, la ora 10 merg la serviciu până la ora 16, iar la ora 18 până la 21:30 sunt din nou la antrenament. Seara, după ce ajung acasă şi fac un duş, dorm ca ursul.
Andi Topală