-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:52
No menu items!

Mihai Tănăsescu, favorit pentru șefia BNR, în locul lui Mugur Isărescu

spot_img

Numele vehiculate pentru locul lui Isărescu: Tănăsescu, mai multe puncte decât Popa și Georgescu

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României din 1990 încoace, este de așteptat să-și încheie definitiv mandatul în octombrie 2014, când un nou succesor îi va lua locul. Potrivit unor surse din banca centrală, cel mai probabil urmaș al lui Isărescu în scaunul de șef al BNR este actualul vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI), Mihai Tănăsescu.

Numele lui Tănăsescu este cel mai vehiculat în discuțiile din interiorul, dar și din exteriorul BNR, atunci când vine vorba despre înlocuitorul lui Isărescu. Tănăsescu este ceea ce se cheamă un ”outsider” al băncii centrale, în condițiile în care Isărescu pare să nu aibă o alternativă din interiorul instituției, spun sursele citate. Și este puțin probabil ca, până în toamna anului viitor, să reușească în a găsi persoana potrivită.

În cel mai recent discurs al său, Isărescu chiar a spus că delăsarea și lipsa de perseverență, des întâlnite ”pe malurile Dâmboviței”, există și în rândul angajaților BNR.

„Acţionăm într-un mediu românesc şi mediul ăsta îşi spune cuvântul. Delăsarea apare la noi, indolenţa, una din marile pacoste ale comportamentului în această ţară, lucrul neterminat îl vezi în România pe la toate colţurile. Perseverenţa insuficientă, ca să nu zic altfel. Sunt delicat, de fapt, iarăşi legat de delăsare şi lipsa de perseverenţă, nu este calitatea primordială pe malurile Dâmboviţei. Nu pot să spun că în această instituţie ele nu există. Simt şi eu, fiind conducător, îţi trebuie metode diverse, ba să-i zgudui, ba să-i mai stimulezi, ba să-i mai ironizezi câteodată. Nu există o metodă uşoară de a împinge lucrurile înainte”, a declarat Isărescu la finalul lunii mai.

Isărescu a adăugat că la banca centrală se încearcă înlocuirea metodei după zicala „meseria se fură” cu metoda „dacă nu ştii, te învăţ, dacă nu poţi, te ajut, dacă nu vrei, te conving, dacă nu, te dau afară”.

Isărescu chiar a amintit că se apropie de terminarea mandatului și că încă nu a reușit să formeze un înlocuitor. „Generaţia mea se apropie de pensionare, mă despart de foşti colegi. Uneori, nu neapărat cu lacrimi în ochi, dar cu nostalgia anilor care au trecut. Sunt oameni cu care am plecat la drum în ’90, se pensionează rând pe rând şi trebuie să facem loc tineretului. Este chiar de datoria noastră, pe ultima sută de metri, să îi formăm pe aceşti noi lideri, să le dezvoltăm spiritul de conducere„, a mai spus guvernatorul BNR.

Ultima sută de metri a lui Isărescu ar putea fi lunile rămase până la încheierea mandatului, când va trebui să formeze un lider potrivit pentru succesiune. Ceea ce, potrivit unor apropiați ai guvernatorului, este greu de făcut, dacă nu imposibil.

”Popa nu are prestanța sau autoritatea unui guvernator, Georgescu este prea dependent politic, iar Olteanu este insuficient pregătit, nu știe economie și e mult prea tânăr”, au declarat sursele citate. Opinia acestora este împărtășită și de mulți economiști din zona privată.

Cristian Popa este viceguvernator BNR din 1998 și coordonează politica monetară și a cursului de schimb, relațiile cu UE și cu instituțiile internaționale. Este membru în Consiliul de Administrație al BNR și a participat la majoritatea negocierilor cu UE, FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și alte instituții financiare internaționale. CV-ul său atestă faptul că e calificat, din punct de vedere profesional, pentru meseria de guvernator. Ce nu poate să-și asume public niciun reprezentant BNR sau de la nivel guvernamental este faptul că Popa nu are nici autoritatea și nici relațiile externe necesare unui oficial care să ”încapă” în scaunul lui Isărescu.

Cel care se apropie cel mai mult de profilul ideal al unui viitor guvernator este Mihai Tănăsescu. Acesta, pe lângă CV-ul consistent, a avut grijă ca în mandatele la instituțiile financiare internaționale – printre care FMI, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – să-și facă întărească relațiile cu nume importante în economia și politica globală.

A stat cinci ani fără întrerupere la FMI ca reprezentant al României, trei ani la Banca Mondială și alți patru ani a ținut legătura în mod direct cu cele două instituții, din poziția de guvernator pentru România la FMI, Banca Mondială și BERD. De anul trecut deține cea mai importantă funcție deținută de vreun român la o instituție similară, respectiv vicepreședinte al BEI.

Un detaliu extrem de important este faptul că Tănăsescu este un membru al Consiliului European al Comisiei Trilaterale, alaturi de Mugur Isărescu.

Florin Georgescu este prim-viceguvernator BNR și vicepreședinte al Consiliului de administrație. Are o bună reputație de specialist în economie și beneficiază de o solidă susținere politică din partea PSD. Poate prea solidă din punctul de vedere al unora, inclusiv a guvernatorului, după cum arată surse apropiate acestuia. O altă posibilă piedică în calea numirii lui Georgescu în funcția de guvernator este faptul că nu e un prea bun comunicator și nu are, nici pe departe, anvergura externă a lui Tănăsescu.

Bogdan Olteanu, pe de altă parte, este mult prea tânăr și, cel mai important, nu are bagajul de cunoștințe economice necesare unui guvernator.

Cosmina Croitoru