1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:04
No menu items!

Mihai Tudose: La iarnă, unii români o să moară, pur și simplu. Unii de frig, alții pentru că nu-și vor mai permite tratamente

spot_img

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a criticat, marți seară la România TV, acțiunile ministrului Energiei, dar și pe cele ale Guvernului, în privința reducerii consumului de gaze în iarna care urmează. Tudose a spus că în opinia sa, unii români vor muri de frig, iar alții pentru că nu vor mai avea bani pentru medicamente.

„Declarațiile de genul celor ale Ministerului Energiei, în cascadă, că o să mai stingem un bec, că nu avem curent, agentii economici să se descurce mai puțin gaz, nu sunt de natură să încurajeze investiții în economie. Unii români o să moară, pur și simplu. Unii de frig, unii pentru că nu-și vor mai permite tratamentele corespunzătoare”, a declarat Mihai Tudose la România TV.

Mihai Tudose l-a criticat și pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, despre acțiunile căruia a afirmat că „nu înțelegem nimic”.

„Se spune că nu poate fi vorba despre raționalizarea gazelor la iarnă. Ieri, ministrul Energiei a spus că s-ar putea să avem niște probleme cu energia la agenții economici. Nu mai înțeleg nimic. În fapt, nu putem spune că această criză din România e identică cu cea din Europa. Nu sunt două-trei țări identice în Europa. La noi pot fi temperaturi de -20 – -30 de grade la iarnă. La Bruxelles sunt -2. În Grecia, Italia, Spania, cel puțin 2/3 (n.r. – din țară) au climă mediteraneană, unde nu e iarnă.

Nu putem să vorbim că toată Europa e la fel. Decarbonizarea nu se poate face instant. Ei (n.r. – unele țări din vest) nici nu au cărbune. Ei renunță pentru că nu au nevoile pe care le avem noi. România poate avea independență energetică. De ce s-a redus producerea de gaze?! Întrebați-l pe ministrul Energiei! Putem avea tot ce ne trebuie, noi. Haideți să avem ce trebuie pentru noi, iar potențial avem. Eu înțeleg că președintele vrea să impice CSAT-ul, ministerul Energiei…”, a mai explicat europarlamentarul PSD.

Marilena Nedelcu