-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:35
No menu items!

Mihai Tudose: „Dacă nu facem rotativă, e clar că se fac anticipate”. Cine sunt miniștrii alături de care ar intra în Guvern

spot_img

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier, susţine că, în mod normal, se va face rotativa guvernamentală atunci când a fost stabilită. El a precizat că, în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis nu desemnează un premier de la social-democraţi se va ajunge la alegeri anticipate.

Mihai Tudose a fost întrebat, sâmbătă, la Prima Tv, dacă vom avea parte de rotativa guvernamentală sau de alegeri anticipate. “Dacă nu facem rotativă, e clar că se fac anticipate”, a răspuns europarlamentarul PSD.
 
Întrebat dacă preferă să fie rotativă sau anticipate, Tudose a răspuns: “Dacă jucăm pe ce preferă fiecare, s-ar putea să obţinem un haos. Eu zic că ar trebui să se întâmple ce e mai bine pentru ţară şi, dacă se poate, să răspundem şi voinţei românilor, ar fi superb. (…) În mod normal, trebuie să facem aşa cum s-a stabilit, rotativă, mai guvernăm şi cu asta basta. Anticipatele reprezintă o variantă prevăzută în Constituţie şi până la urmă, dacă vedem că lucrurile nu funcţionează şi nu se pot aşeza… “ 
 
El a admis că scenariul alegerilor anticipate este, teoretic, pe masă. 
 
“Dumneavoastră mă întrebaţi pe mine ce părere am de anticipate. Eu vorbesc de anticipate, peste o oră vorbiţi cu altcineva. Nu, că toată lumea vorbeşte de anticipate şi cu Tudose am vorbit de anticipate. Totdeauna vorbim de toate scenariile. Acest scenariu este teoretic pe masă. Prima dată s-a vorbit acum vreo câteva luni sau de la început, de când am făcut această coaliţie au fost întrebări şi de la dumneavoastră, dar dacă peste un an jumate nu se întâmplă? Dacă nu se întâmplă, mergem la anticipate. Punct”, a transmis Tudose. 
 
El susţine că alegerile anticipate pot fi făcute doar printr-un consens politic. 
 
“Sunt şi avantaje şi dezavantaje. Anticipate făcute în consens, în sensul ”Hhai să nu mai venim din an în an cu alt program de guvernare, cu schimbă miniştri, schimbă ministere, alt prim-ministru”. Poate fi bine pentru ţară, să ne aşezăm, la anul oricum sunt patru rânduri de alegeri şi va fi un haos total, măcar aşezăm ţara pe un drum şi ştim despre ce e vorba. Şi noi şi Bruxelles-ul. E o variantă”, a precizat europarlamentarul PSD.
 
El a mai fost întrebat dacă există varianta ca preşedintele Klaus Iohannis să nu desemneze un premier de la PSD. 
 
“Teoretic, bineînţeles, practic, nu cred. Dar dacă va face acest lucru, ajungem la anticipate. Dacă lucrurile nu vor funcţiona sau noi toţi ajungem ca decât să o luăm de la capăt şi du-te Tudose în locul lui Zachmann, Zachmann în locul lui Tudose, mai bine le punem pe patru ani şi ştim o treabă cu ţara asta. Facem chestia asta. Sau poate au ei alte idei, nu ştiu, pune domnul preşedinte pe altcineva. Creează PNL-ul o altă majoritate”, a mai afirmat Mihai Tudose.
 

Ce spune Mihai Tudose depre Virgil Popescu și Lucian Bode

Mihai Tudose a afirmat că nu va intra într-un guvern din care face parte actualul ministru al Energiei Virgil Popescu. El a precizat, însă, că poate sta la aceeaşi masă cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, care este acuzat de plagiat, dar care nu are un verdict în acest sens. 

Mihai Tudose a fost întrebat apoi dacă va intra în Guvern. 
 
“Nu ştiu. Depinde de o mulţime de lucruri. (…) Da, accept o intrare în guvern, dar pe un plan de guvernare şi pe un plan în care mă duc să fac ceva. Ca să pot să fac poze la un minister sau la Guvern, iertaţi-mă, dar nu”, a afimat Tudose.
 
Întrebat dacă şi-a dori ca mandatul de ministru să fie mai lung de un an şi jumătate, Tudose a răspuns afirmativ, completând că “e o chestie coerentă, că nu apuci să faci nimic”.  
 
Chesionat dacă va accepta să fie coleg în viitorul Guvern cu Virgil Popescu, Tudose a răspuns negativ.  Întrebat dacă el condiţionează intrarea în Guvern de acest lucru, europarlamentarul PSD a declarat: “M-aţi întrebat, nu condiţionez. Am spus nu”.
 
El a mai fost întrebat dacă ar sta la masă cu Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne şi a răspuns afirmativ, precizând că nu are nicio problemă cu acesta. Când i s-a atras atenţia că Lucian Bode este acuzat de plagiat, răspunsul său a fost. “Deocamdată nu are verdict de plagiat. Şi eu am o problemă cu plagiatul, că s-a trezit cineva care la rândul ei este acuzată de plagiat, că am plagiat. Eu am hârtie că nu am plagiat. De Emilia Şercan vorbesc”.
 
În ceea ce priveşte faptul că Lucian Bode are un verdict de plagiat din partea Universităţii din Cluj-Napoca, Mihai Tudose a argumentat: “Universitatea din Cluj, cu o săptămână înainte dăduse altul, că nu a plagiat. Acum aşteptăm următorul verdict. Poate următorul verdict e că iar nu a plagiat. Nu ştiu, n-am citit lucrarea, dar până când nu există o hârtie, asta e”.
 
Raluca Dan