-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:08
No menu items!

Mihai Petre – noua vedetă a postului Antena 1

spot_img

Unul dintre cei mai premiaţi dansatori din România va face parte din juriul show-ului „Dancing with the stars”

mihai-petre

Mihai Petre, unul dintre cei mai premiaţi dansatori din România, va face parte din juriul show-ului „Dancing with the stars”, pe care Antena 1 îl pregăteşte telespectatorilor pentru această toamnă, informează site-ul televiziunii.

«Dancing with stars» este, după părerea mea, cel mai complex şi mai spectaculos format de dans de pe piaţă. Urmăresc show-ul din SUA de multă vreme şi mă declar un fan al lui. Datorită profesiei şi carierei mele în dans, am fost întotdeauna atras de acest gen de formate, aşa că mă bucur foarte mult să am şansa să jurizez un show care duce dansul la alt nivel. Un factor important în decizia mea îl are şi echipa de producţie, alături de care lucrez de peste un deceniu, echipa în cadrul căreia m-am format ca şi om de televiziune. «Dancing with the stars» va fi o explozie de dansuri spectaculoase, iar de asta vă veţi convinge în această toamnă la Antena 1.

Mihai Petre

Mihai Petre are în palmares de 14 ori titlul de campion naţional împreună cu soţia sa, Elwira, alături de care a ajuns în semifinală la Cupa Mondială şi în finala Cupei Europene de Dans, fiind prima pereche de dansatori profesionişti din România.

Emisiunea „Dancing with the stars” aduce pe ringul de dans perechi formate din vedete şi dansatori profesionişti, care luptă prin diverse stiluri de dans pentru a câştiga marele premiu, iar evoluţia lor este notată atât de juriu, cât şi de telespectatori. Cei aflaţi în faţa micilor ecrane au acces şi la ceea ce se întâmplă în spatele scenei, pot descoperi cum decurg antrenamentele, care sunt tensiunile din culise şi cât de mare este efortul depus de cei de pe scenă.

R.D.