1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:41
No menu items!

Mihai Fifor: PSD, cel mai democratic partid din România

spot_img

Ministrul apărării, Mihai Fifor, a scris, duminică dimineața, pe contul său de Facebook, că, deși au fost și voci critice și acuzații incendiare, PSD rămâne „nu doar cel mai puternic, ci şi cel mai democratic partid din România, în care diferențele de opinie sunt respectate şi ascultate, iar deciziile importante se iau împreună”.

„Oricât de mult s-ar strădui adversarii noștri să lanseze în spațiul public ideea unei dezbinări prin interpretarea unor diferențe de opinie drept partizanate care urmăresc să provoace schisme, fragmentări sau ruperi ale PSD, planul lor este din nou dat peste cap. 

În realitate, în PSD oamenii au opinii pe care le exprimă neîngrădit. Cel mai probabil, adversarii noștri au impresia că dacă ei aplică politica pumnului în gură, o astfel de abordare este valabilă pentru toate celelalte forțe politice. Nici vorbă de așa ceva în PSD.

Abordarea noastră este cea a ideilor constructive exprimate liber și a deciziilor luate prin consens, așa cum am procedat și în ședința Comitetului Executiv Național”, a scris Fifor.

Acesta a trecut în revistă toate rezultatele pozitive ale reuniunii de sâmbătă.

„Au fost analizate programul de guvernare și măsurile pe care le avem de pus în practică pentru a-l duce la îndeplinire, au fost discutate deschis deciziile pe care urmează să le luăm precum și direcțiile strategice de acțiune, cum este, de exemplu, un posibil candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale. România are nevoie de un președinte dedicat, care să îndeplinească rolul conferit de Constituție, care să acționeze în folosul cetățenilor, nu să îi dezbine.

Partidul Social Democrat guvernează bine, o demonstrează atât cifrele publicate de instituțiile interne cât și cele publicate de agențiile de rating internaționale.

Am demonstrat că am luat decizii bune pentru români și vom continua să luăm, așa cum am făcut și până acum: uniți și în urma unui dialog constructiv în partid”, a mai susținut Fifor.