-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:22
No menu items!

Mihai Fifor, în cazul poliţiştilor din Galaţi, insensibili în faţa unei fete violate: Deja a început cercetarea agenţilor. Cei care au greşit pleacă acasă

spot_img

Ministrul interimar al afacerilor interne, Mihai Fifor, a declarat marți că, odată cu cercetarea prealabilă a poliţiştilor de la Galaţi care nu au ajutat o minoră plină de sânge şi în stare de şoc, este cercetat şi şeful secţiei, subliniind că, după anchetă, cei care au greşit „pleacă acasă”.

„Deja a început cercetarea prealabilă a celor doi agenţi, dar şi a şefului Secţiei 1 Poliţie Galaţi. Nu am niciun fel de toleranţă faţă de abaterea de la îndatoririle de serviciu şi faţă de lege. Dacă au greşit, suportă rigorile legii”, a declarat Mihai Fifor.

Potrivit ministrului, angajaţii Ministerului sunt, întâi de toate, oameni.

„Nu e permis, nu e acceptabil să vezi astfel de imagini în care doi agenţi nu catadicsesc să coboare din maşină, în condiţiile în care un copil plin de sânge are nevoie de sprijin. Lucrul acesta nu poate fi acceptat. Cei care au greşit pleacă acasă. Nu este rabat de la acest principiu”, a mai spus Fifor.