-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:29
No menu items!

Mihai Eminescu, sărbătorit în sectorul 4, în prezența viceprimarului Ștefan Spiridon. FOTO

spot_img

Împlinirea a 166 de ani de la nașterea poetului național Mihai Einescu a fost celebrată și în sectorul 4 printr-o serie de manifestări cultural-artistice organizate de administrația publică locală.

Viceprimarul sectorului 4, Ștefan Spiridon, a participat la manifestările organizate cu ocazia acestei aniversări, mai ales că sectorul 4 se mândrește cu activitatea unui colegiu ce-i poartă numele poetului. „Sunt onorat să mă aflu în mijlocul elevilor Colegiului Național Mihai Eminescu, din sectorul 4. Împreună, aducem un omagiu „Poetului Nepereche”, la împlinirea a 166 de ani de la naștere, astăzi, de Ziua Culturii Naţionale”, a spus viceprimarul Ștefan Spiridon.

Sub genericul „Ziua Porţilor Deschise”, în cadrul acestei unităţi de învăţământ au fost organizate o serie de evenimente care au debutat cu depuneri de coroane la statuia Poetului din curtea Colegiului.

Manifesările culturale au continuat cu alocuțiuni ale unor invitaţi speciali precum Claudiu Komartin, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și Tudorel Urian, critic literar şi redactor – şef al Casei de Editură Max Blecher.

Programul cultural-artistic a conținut recitalurile „Omagiu adus lui Eminescu” și „Poezie eminesciană”, susținute de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, de corul de copii „Clopoțeii veseli”, dirijat de prof. Florentina Chifu, corul Patos al cadrelor didactice, dirijor Petre Ștefănescu, recitalurile „Lui Eminescu…” și „Cântec pentru Eminescu”, susținute la flaut și vioară de elevi și profesori, suite de dansuri populare din Moldova, precum și dansuri contemporane tematice.

„Îi felicit pe aceşti copii talentaţi, pentru preocuparea manifestată în planul preţuirii valorilor naţionale şi păstrez mereu în suflet versul eminescian!”, a spus Ștefan Spiridon.

Olimpia Diaconiuc