1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:24
No menu items!

Microsoft a vândut două milioane de console Xbox One în 18 zile

spot_img

xbox one

Grupul Microsoft Crop a vândut peste două milioane de console video Xbox One, de la lansarea din data de 22 noiembrie, ajungând din urmă vânzările înregistrate de consola PlayStation 4, lansată de Sony Crop cu o săptămână înainte.

Microsoft a precizat că a durat 18 zile pentru ca vânzările globale de Xbox One să depășească două milioane de unități, un nou record al companiei. Sony a informat că a durat 15 zile de la lansare pentru ca vânzările de PlayStation 4 să ajungă la 2,1 milioane unități, potrivit Reuters.

Xbox One, care se găsește în 13 țări din întreaga lume, se vinde mai bine decât Xbox 360, potrivit purtătorului de cuvânt al grupului Microsoft, David Dennis.

 “Producem cât de rapid putem pentru a reface stocurile magazinelor în perioada sărbătorilor”, a declarat David Dennis.

Analistul Colin Sebastian estimează că atât Xbox One cât și PS4 vor înregistra vânzări de 2,5 – 3,0 milioane unități în perioada octombrie – decembrie. Ambele console au vândut peste un milion de unități în primele 24 de ore de la lansare.

În pofida lansării de noi produse, cei trei mari producători de console de jocuri video se confruntă cu o concurență din ce în ce mai mare din partea dispozitivelor mobile.

D.M.