Suita Microsoft Office a debutat pe tableta Apple iPad într-o formă complet optimzată pentru touchscreen.
Sub diferite denumiri, suita de aplicaţii Office Mobile a fost prezentă pe piaţă încă din vremea în care platformele Windows CE şi Windows Mobile erau preferatele utilizatorilor de PDA-uri şi telefoane din mediul business. Office Mobile a migrat ulterior pe Symbian, Windows Phone şi, începând de anul trecut, pe iOS şi Android, însă produsul este optimizat doar pentru ecranele mici ale telefoanelor şi oferă un set redus de facilităţi de editare.
În prima sa conferinţă ca CEO, Satya Nadella a oficiat lansarea unui pachet Office format din trei aplicaţii independente optimizate pentru iPad. Este vorba de Microsoft Excel, Microsoft Word şi Microsoft PowerPoint. Noua suită Office pentru iPad oferă un set complet de facilităţi de editare, rivalizând astfel cu suita iWork de la Apple dar plusând cu o compatibilitate nativă cu formatele de documente care sunt vehiculat în mod frecvent de utilizatori.
Cele trei aplicaţii pot fi descărcate gratuit şi pot fi folosite pentru vizualizat documente, însă dacă doriţi să creaţi documente noi sau să modificaţi unele existente, sunteţi obligaţi să plătiţi un abonament la Office 365.
C.A.